
În ultimele 24 de ore în Moldova au fost confirmate încă 61 de cazuri de COVID-19. Un bărbat a decedat în urma complicațiilor
61 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din toate cazurile, cinci sunt de import, mai exact două din Rusia și câte unul din Germania, Turcia, Ucraina. Numărul total de teste efectuate – 3.752, dintre care 1.653 – teste Rapid -Antigen. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 258.007.
・
Totodată, două cazuri au fost confirmate în rândul medicilor.
În cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internate 206 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 57 în stare extrem de gravă (10 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
Alte 44 persoane au fost vindecate. În total, 250.957 persoane au fost tratate de COVID-19.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 543 persoane, iar 19.356 sunt sub supraveghere la domiciliu.