*Acest material este sponsorizat

Ambasada Suediei, despre importanța tehnologiilor moderne în asigurarea incluziunii fiecăruia

Ambasada Suediei, despre importanța tehnologiilor moderne în asigurarea incluziunii fiecăruia

Lucrurile bune își găsesc întotdeauna susținere și apreciere. De acest lucru s-a convins și comunitatea IT din Moldova, Suedia oferindu-i sprijin în implementarea inițiativelor sociale, scopul cărora este promovarea egalității de gen, incluziunii și diversității. În cadrul evenimentului „Diversitate, egalitate și incluziune în comunitatea IT”, s-a vorbit despre importanța acestei misiuni în domeniul tehnologiilor informaționale.

Madelene Eichhorn este manageră de programe și analistă în domeniul cooperare pentru dezvoltare în cadrul Ambasadei Suediei în Moldova. Suedia încurajează și susține comunitatea IT din Moldova, inclusiv inițiativele sociale de promovare a egalității de șanse.

În parteneriat cu SUA, Suedia alocă resurse financiare pentru a sprijini sectorul IT din Moldova, în special prin intermediul proiectului Tekwill. Iar evenimentele de acest tip sunt un pas spre recunoașterea necesității de a găsi soluții pentru Republica Moldova.

„Auzind cuvintele echitate și egalitate, ambele par să aibă același sens. Însă egalitatea înseamnă că un grup distinct de persoane primește aceleași resurse și oportunități ca restul societății, pe când prin echitate se înțelege recunoașterea faptului că fiecare persoană are necesități diferite, fiindu-i alocate resursele și oportunitățile de care are nevoie. Iar incluziunea este un drept universal al omului.

Societatea trebuie să fie primitoare cu fiecare persoană, indiferent apartenența rasială, genul, dizabilitățile sau starea de sănătate. Putem face asta prin eliminarea discriminării și stigmatizării, oferind accesibilitate și oportunități egale fiecăruia. 

În ceea ce ține de comunitatea IT, un pas pentru promovarea incluziunii este susținerea fetelor și femeilor pentru ca acestea să urmeze profesii STEM, încurajarea lor să devină mentore, modele de urmat și ambasadoare ale incluziunii sociale. 

Noile tehnologii și instrumente digitale ne pot ajuta să asigurăm incluziunea persoanelor din diferite grupuri. Nu contează dacă trăiești în zone rurale sau dacă ai doar 8 ani, nu contează ce limbă vorbești, dacă ai deficiențe de vedere, dacă ești în scaun cu rotile. Societatea ar trebui să insiste pe dezvoltarea acestor tehnologii pentru a asigura accesibilitatea și incluziunea fiecăruia. Iar sectorul IT poate dezvolta soluții incluzive, dar pentru asta trebuie să fie înțelese pe deplin necesitățile fiecărui grup.

În decursul acestor zile, am început să reflectez asupra excluziunii, despre cum sunt excluse sau discriminate unele persoane. Ce este excluziunea pentru tine și viața ta de zi cu zi? Ești tu exclus sau poate este exclus cineva pe care îl cunoști? Atunci când începi să reflectezi asupra aspectului discriminării și fenomenului excluderii, pasul următor este să te gândești cum poți promova incluziunea. 

Ființele umane sunt experte în adaptarea la diversitatea din jurul lor. Astfel, și incluziunea ne este în puteri. Fiecare dintre noi are abilități, iar acestea sunt, totuși, limitate. Prin creșterea gradului de incluziune și accesibilitate, cu toții vom avea mai multe oportunități și beneficii, dar e necesar să găsim noi idei și noi perspective pentru a crea aceste oportunități. Totul ar trebui să pornească de la necesitățile celor ce ne înconjoară”, consideră Madelene Eichhorn.

P.

Vezi și aceste știri
Ambasadoarea Suediei în RM, Anna Lyberg: „Tekwill este o călătorie plină de satisfacții și inspirație. Sunt încântată să fac parte din această călătorie” (INTERVIU)

Ambasadoarea Suediei în RM, Anna Lyberg: „Tekwill este o călătorie plină de satisfacții și inspirație. Sunt încântată să fac parte din această călătorie” (INTERVIU)

Diaspora votează în Stockholm, Suedia: „Copiii noștri o să ne întrebe cândva „ce ați făcut voi la timpul vostru?” (LIVE)

Diaspora votează în Stockholm, Suedia: „Copiii noștri o să ne întrebe cândva „ce ați făcut voi la timpul vostru?” (LIVE)

Suedia va emite pașapoarte digitale pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19

Suedia va emite pașapoarte digitale pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19

Ambasadorii Suediei și Marii Britanii și Șeful Misiunii USAID transmit mesaje de susținere pentru industria ușoară în cadrul conferinței Moldova in Fashion 2020 (VIDEO)

Ambasadorii Suediei și Marii Britanii și Șeful Misiunii USAID transmit mesaje de susținere pentru industria ușoară în cadrul conferinței Moldova in Fashion 2020 (VIDEO)

Secvenţa cu penalty-urile apărate de Duckadam, postate de Ambasada Suediei după discursul lui Tusk (VIDEO)

Secvenţa cu penalty-urile apărate de Duckadam, postate de Ambasada Suediei după discursul lui Tusk (VIDEO)

Companiile moldovenești, conduse de femei, ar putea primi granturi de milioane de euro din partea Suediei

Companiile moldovenești, conduse de femei, ar putea primi granturi de milioane de euro din partea Suediei

Advertoriale
Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

EuroCreditBank vă oferă depozite în valută, la cele mai avantajoase condiții de 2,5% anual

EuroCreditBank vă oferă depozite în valută, la cele mai avantajoase condiții de 2,5% anual

Ești în căutarea unei locuințe?  Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, absolventă a Harvard Kennedy School, a susținut un discurs la ceremonia de absolvire a promoției 2022 (VIDEO)
  • 2
    Dodon, după ce procurorii au solicitat mandat de arest: „Împotriva unui lider de opoziție este format un grup de investigație compus din peste 50 de persoane”
  • 3
    Marina Tauber a cerut intervenția online a lui Ilan Șor la ședința Parlamentului. Igor Grosu: A avut timp să ia bilet într-o direcție (FOCUS)
  • 4
    Au fost furate componente metalice de pe pilonii unor linii electrice aeriene. Valoarea prejudiciului este de circa 33 mii de lei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.