Curtea de Conturi: Mai mulţi funcţionari din Nisporeni şi apropiaţii lor s-au ales cu imobile din contul statului

Curtea de Conturi: Mai mulţi funcţionari din Nisporeni şi apropiaţii lor s-au ales cu imobile din contul statului
Foto simbol: Timpul.md

Mai mulţi funcţionari publici din oraşul Nisporeni şi persoane din anturajul lor cu venituri ce depăşesc media pe ţară au ajuns proprietari ai locuinţelor construite din banii statului pentru familiile vulnerabile. Frauda a fost constatată de revizorii Curţii de Conturi (CC) şi este confirmată în Raportul de audit făcut public la 16 iulie 2021 potrivit Anticorupție.md.

Potrivit documentului, Consiliul Raional Nisporeni a repartizat în anul 2018 cinci locuințe sociale unor funcționari cu funcții de conducere din cadrul entităților bugetare din raionul Nisporeni, aceștia nefiind eligibili criteriilor privind veniturile obținute și privind lipsa sau existență a bunurilor imobile.

Oraşul Nisporeni nu este singura localitate în care funcţionarii publici au beneficiat de locuinţe destinate păturilor vulnerabile. Auditorii CC au constatat  că, în 30 de cazuri din cele 139 de repartizare a locuinţelor sociale, beneficiarii și membrii familiilor lor au avut venituri care sunt peste limita stabilită de cadrul legal.

În afară de aceasta, au fost depistate şi cazuri de achitare nejustificată pentru lucrărie neexecutate la construcţia apartamentelor sociale. La Briceni au fost plătite lucrările neexecutate în sumă de 40,3 mii lei, în raionul Călărași s-au achitat 78,9 mii lei, în raionul Sângerei – 23,1 mii lei, iar în raionul Soroca – 17,2 mii lei au fost plătiți pentru lucrările neexecutate.

Proiectul de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile a avut ca scop de a construi aproximativ 700 de locuințe sociale pentru 2.500 de persoane din familii sărace și vulnerabile, aflate în imposibilitatea de a avea acces la condiții de locuit satisfăcătoare, precum și familiile tinere cu copii.

Costul total al Proiectului a constituit 21,3 milioane euro sau 426,0 milioane lei. În cadrul Proiectului au participat trei parteneri privați la obiectivele din raioanele Briceni, Nisporeni și Ialoveni, care, în colaborare cu autorităţile publice locale, au contribuit financiar şi cu construcții nefinalizate sau terenuri, beneficiind în final de locuințe în blocurile edificate.

În perioada 2013-2021, în cadrul Proiectului au participat 14 APL-uri de nivelul II, una fiind exclusă pe parcurs, fiind finalizate 525 locuințe sociale în 11 raioane. La moment, sunt în construcție 121 de locuințe în raionul Rezina și raionul Cimișlia.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Peste șase mii de locuințe au fost procurate prin intermediul programului „Prima Casă”

Peste șase mii de locuințe au fost procurate prin intermediul programului „Prima Casă”

Bunuri imobile nedeclarate și terenuri supraevaluate cu 9,5 milioane de lei. Neregulile depistate de Curtea de Conturi în raportul Ministerului Apărării

Bunuri imobile nedeclarate și terenuri supraevaluate cu 9,5 milioane de lei. Neregulile depistate de Curtea de Conturi în raportul Ministerului Apărării

Proiecte de investiții care depășesc cu 293% prețul stabilit inițial. Neregulile depistate de Curtea de Conturi în raportul Guvernului

Proiecte de investiții care depășesc cu 293% prețul stabilit inițial. Neregulile depistate de Curtea de Conturi în raportul Guvernului

Advertoriale
Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

EuroCreditBank vă oferă depozite în valută, la cele mai avantajoase condiții de 2,5% anual

EuroCreditBank vă oferă depozite în valută, la cele mai avantajoase condiții de 2,5% anual

Ești în căutarea unei locuințe?  Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, absolventă a Harvard Kennedy School, a susținut un discurs la ceremonia de absolvire a promoției 2022 (VIDEO)
  • 2
    Dodon, după ce procurorii au solicitat mandat de arest: „Împotriva unui lider de opoziție este format un grup de investigație compus din peste 50 de persoane”
  • 3
    Marina Tauber a cerut intervenția online a lui Ilan Șor la ședința Parlamentului. Igor Grosu: A avut timp să ia bilet într-o direcție (FOCUS)
  • 4
    Procurorul de caz, despre solicitarea privind arestul preventiv a fostului președinte Igor Dodon: Exista riscul eschivării
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.