Un medic din Hâncești, acuzat că a uitat un pansament în abdomenul unei paciente

Un medic din Hâncești, acuzat că a uitat un pansament în abdomenul unei paciente
Foto: www.pressalert.ro


Procuratura raionului Hânceşti a deferit justiţiei cauza penală de învinuire a unui medic obstetrician - ginecolog al Secţiei maternitate din cadrul Spitalului raional de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale a unei paciente.

În cursul acţiunilor de urmărire penală, procurorii au constatat că, pe 31 iulie 2014, după efectuarea unei operaţii cezariane, medicul nu a efectuat verificările de rigoare, uitând în abdomenul pacientei un pansament.

Peste cinci zile după naştere, tânăra mamă a început să acuze dureri cumplite, iar investigaţiile au arătat că aceasta a fost infectată cu epidermolis, metroendometrită, peritonită difuză, abces interintestinal, fapt confirmat prin extrasul Spitalului Clinic Municipal nr.1 din Chişinău. 

Ca urmare, victima a fost supusă unei operaţii chirurgicale, în cavitatea abdominală a acesteia fiind depistat un corp străin, sub formă de meşă abdominală, cu o dimensiune de 50 x 50 cm, uitată de ginecolog după cezariană, care a fost cauza directă a complicaţiilor apărute. 

În rezultatul infecţiei, femeii, în vârstă de 21 de ani, i-a fost înlăturat uterul, ce s-a calificat ca și vătămare corporală gravă.

Inculpatul, acuzat de malpraxis, are 64 de ani şi activează în calitate de obstetrician - ginecolog al Secţiei maternitate din cadrul Spitalului raional Hînceşti timp de 25 de ani.

Actualmente, acesta are interdicţia de a părăsi ţara, iar dacă va fi recunoscut culpabil de cele incriminate de procurori, el riscă până la 3 ani închisoare cu privarea de dreptul de a activa în domeniul medical timp de 5 ani.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Gadget-ul tinereții” sau „cărămida nemuritoare”. Nokia revine cu o surpriză pentru utilizatorii melancolici

„Gadget-ul tinereții” sau „cărămida nemuritoare”. Nokia revine cu o surpriză pentru utilizatorii melancolici

Care-i treaba cu amigdalele? Ce spun specialiștii despre legătura dintre extirparea acestora și sexul pacientului

Care-i treaba cu amigdalele? Ce spun specialiștii despre legătura dintre extirparea acestora și sexul pacientului

Bitcoin-ul se apropie de un nou apogeu. Cât costă acum moneda digitală

Bitcoin-ul se apropie de un nou apogeu. Cât costă acum moneda digitală

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    ULTIMĂ ORĂ! Pavel Filip se retrage de la conducerea PDM
  • 3
    Tatiana Țîbuleac, Valentina Naforniță, Nicolae Pojoga, Tudor Iașcenco, printre numele decorate de Maia Sandu, la 30 de ani de la proclamarea independenței
  • 4
    Stoianoglo rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins solicitarea avocaților
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.