Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților PSRM privind proprietatea asupra Stadionului Republican. Grigore Novac, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski au contestat în 2020 legalitatea transmiterii cu titlu oneros a terenului Stadionului Republican în posesia Ambasadei SUA.
Potrivit deciziei Curții, sesizarea depusă de deputații PSRM are mai multe nereguli, prin urmare aceasta nu poate fi examinată.
„Se declară inadmisibilă sesizarea pentru controlul constituționalității Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil, depusă de domnii Grigore Novac, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, deputați în Parlamentul Republicii Moldova”, se arată în decizie.
Decizia este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.
Amintim că, în 2018, Guvernul a aprobat un proiect de lege ce prevedea transmiterea teritoriului Stadionului Republican din capitală Guvernului SUA, pentru construcția ambasadei misiunei diplomatice. Cu lungi dezbateri în Parlament, proiectul a fost susținut de majoritatea parlamentară de atunci. Banii din vânzarea obiectivului urmau să fie investiți în dezvoltarea sportului din țară, spuneau autoritățile.
Iar pe 2 decembrie 2020, Partidul Șor a anunțat că cere abrogarea legii prin care s-a decis transmiterea terenului, sub pretextul că se dorește construcția unui parc de distracții. A doua zi, fără consultări și fără dezbateri, deputații PSRM și cei de la Pentru Moldova, platformă din care fac parte parlamentarii Partidului Șor și câțiva ex-democrați, au votat, în lectură finală, abrogarea respectivei decizii.
Vezi și aceste știri

Documentul strategic în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, modificat de Parlament

În acest weekend vino la Cămara Fest: 100 de producători locali vor aduce cu ei tot ce au mai bun
