Grecia: Creditele neperformante ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro

Grecia: Creditele neperformante ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro
Foto: radioiasi.ro

Băncile din Grecia s-ar putea confrunta în următoarele luni cu o majorare a valorii creditelor neperformante NPL, până la 100 de miliarde de euro sau 45% din valoarea totală a împrumuturilor acordate, din cauza incertitudinilor privind evoluţia economiei, scrie Capital.ro.

Oficiali bancari au declarat că la sfârşitul primului trimestru din acest an unul din trei împrumuturi, reprezentând 35%, era pe „roşu”, achitarea lui fiind întârziată cu cel puţin 90 de zile. Valoarea totală a acestor credite se ridică la 75 de miliarde de euro, afectând nivelul lichidităţilor băncilor şi fundamentele lor.

În plus, 10% din credite, evaluate la aproximativ 21 de miliarde de euro, sunt aproape de a ajunge pe „roşu” în următoarele luni. Sunt împrumuturi care au fost dificil de achitat în trecut din cauza problemelor economice iar băncile au fost nevoite să extindă durata achitării lor, pentru ca persoanele fizice şi juridice să le poată plăti.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul susţin că oficialii Comisiei Europene vor cere băncilor din Grecia să-şi revizuiască planurile de restructurare din cauza deteriorării rapide a condiţiilor financiare din ţară.

Executivul comunitar le-a transmis băncilor elene îngrijorarea privind actualele lor planuri de restructurare, citând necesitatea ajustării acestora la noile date macroeconomice, deteriorarea nivelului lichidităţilor, majorarea semnificativă a ratei creditelor neperformante NPL şi întârzierea implementării planurilor din cauza incertitudinilor politice şi economice din ultimele luni.

Scenariul pentru testele de stres la care au fost supuse anul trecut băncile elene indică un avans al PIB-ului Greciei de 2,9% în 2015 şi de 3,7% în 2016. Comisia Europeană a înrăutăţit estimarea privind evoluţia economiei Greciei în acest an la 0,5%.

De la începutul lui 2015, ieşirile din depozitele băncilor elene au depăşit 30 miliarde de euro şi a sporit dependenţa creditorilor eleni de plafonul liniei de finanţare de urgenţă ELA. În mod normal, băncile greceşti îşi asigură necesităţile de lichiditate de la Banca Centrală Europeană BCE, însă creşterea retragerilor de depozite, după rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, le-a afectat lichiditatea. Finanţarea oferită de ELA este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Cât costă gazul din Polonia? Gavrilița: Este considerat un secret comercial

Cât costă gazul din Polonia? Gavrilița: Este considerat un secret comercial

Gavrilița despre acordul Moldova-Ucraina privind 700 milioane de metri cubi de gaz: Este o știre falsă

Gavrilița despre acordul Moldova-Ucraina privind 700 milioane de metri cubi de gaz: Este o știre falsă

Cum putem implica influencerii în lupta împotriva COVID-19

Cum putem implica influencerii în lupta împotriva COVID-19

Advertoriale
Smart Credit, în susținerea agricultorilor: credite cu grafic flexibil și perioadă de grație de până la 9 luni

Smart Credit, în susținerea agricultorilor: credite cu grafic flexibil și perioadă de grație de până la 9 luni

Mobiasbanca devine oficial, dar și la capitolul imagine - OTP Bank

Mobiasbanca devine oficial, dar și la capitolul imagine - OTP Bank

Competiția de alergare de la cea mai înaltă altitudine, organizată vreodată de moldoveni

Competiția de alergare de la cea mai înaltă altitudine, organizată vreodată de moldoveni

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    O suburbie a Chișinăului a înregistrat cea mai mare rată de vaccinare pe țară. Primarul spune că 62% din locuitori sunt imunizați
  • 2
    Moldova a cumpărat un milion de metri cubi de gaze naturale de la compania poloneză PGNiG
  • 3
    Ceban a venit cu noi atacuri la adresa guvernării: „Mă sufoc să tac și să văd cum oamenii buni nu se descurcă”
  • 4
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Centrala Cuciurgan micșorează volumele energiei electrice livrate pe malul drept al Nistrului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.