Anunțăm beneficii noi și reduceri de 20% la abonamentele AGORA

Anunțăm beneficii noi și reduceri de 20% la abonamentele AGORA

În timp ce întreaga redacție AGORA a fost implicată în ultimele două luni în procesul de informare și documentare privind alegerile parlamentare anticipate, echipa de dezvoltare a lucrat intens la actualizarea ofertei de Membership. Vrem să vă povestim despre „reîmprospătarea” ofertei de abonamente digitale, un demers la care ne-au ajutat cu sugestii și recomandări cei peste 240 de membri care ne susțin. 

Câți membri avem acum  

Comunitatea Agora adună în prezent 250 de membri, dintre care 106 Fani (abonamente de 98 lei/lună), 96 de Susținători (abonamente de 48 lei/lună) și 48 de Ambasadori (abonamente de 160 lei/lună). Calculele noastre arată 95% rata de retenție a abonaților în ultimele luni, față de 65% retenție în 2020, ceea ce înseamnă că o dată abonați cititorii continuă să ne susțină lună de lună. 

Publicitate

În total, de la lansarea abonamentelor și până în prezent, în contul nostru bancar s-au adunat peste 130.000 de lei din contribuțiile cititorilor. Este exact suma pe care am vrea să o adunăm lunar pentru a acoperi 30% din bugetul companiei. Un obiectiv țintit să-l atingem în patru ani de membership. Asta ar însemna să avem o comunitate de cca 800 de membri cu o rată de reteție de 100%. 

Astăzi, la un an și jumătate de la lansarea programului de abonamente digitale, ne-am gândit că este timpul să actualizăm oferta și beneficiile incluse în pachetele de abonamente. O să ne bucurăm dacă reușim să creștem ratele de abonare și să îndeplinim acest obiectiv provocator de a finanța o instituție de presă cu ajutorul cititorilor.  

Abonamente în regim FREE TRIAL

...

În primul rând am lansat opțiunea de accesare a unui abonament în regim FREE TRIAL, care permite testarea statului de Membru AGORA timp de 30 de zile. Abonamentele FREE TRIAL nu obligă la nimic, nu sunt preluate datele cardului și nu se aplică tarifare la final. Timp de 30 de zile, cititorii obțin acces la cea mai comodă aplicație mobilă de știri, adaptată pentru Android și iOS, vor avea acces la materialele exclusive elaborate de jurnaliști: analize și explainere dedicate doar abonaților, în plus, o dată logați cititorii cu abonament FREE TRIAL vor vedea AGORA fără bannere publicitare. 

Save 10% pentru abonamente 6 luni și Save 20% pentru abonamente 12 luni

...

Peste 30% din abonații AGORA au în prezent un abonament pentru șase sau 12 luni. Ne-am propus să facem mai accesibile aceste opțiuni și am scăzut costul abonamentelor. Pentru abonamentele semestriale prețurile vor fi cu 10% mai mici: 250 lei Abonament Susținător, 530 lei Abonament FAN, 860 lei Abonament Ambasador. Pentru abonamentele anuale prețurile vor fi cu 20% mai mici. 

Beneficii noi și vechi, toate pentru cititori fideli: ADS FREE, articole dedicate, Newsletter nou!

...

Ne-au spus mai mulți cititori despre asta, în special în perioada electorală, iar noi am plecat urechea la aceste sugestii: să avem un site cu mai puține reclame. Tocmai de asta, am decis să extindem pentru toate abonamentele opțiunea ADS FREE, valabilă până acum doar la abonamentele Ambasador. 

În această campanie electorală, ca și în cele anterioare, fie ele pentru locale, parlamentare sau prezidențiale, echipa noastră de vânzări a monetizat spații publicitare prin oferte adresate tuturor actorilor politici implicați. Monetizarea din diverse surse de publicitate face parte din strategia noastră și este o modalitate prin care încercăm să ne asigurăm sustenabilitatea pe termen lung. 

Anul trecut, am obținut venituri din reclame tip banner de peste 596 de mii de lei, echivalentul a aproape două luni de salarizare pentru toată compania (inclusiv impozitele la salariu).

Așa cum noi, cei care dezvoltăm platforma, tot suntem cititorii site-ului AGORA ne dăm seama că reclamele pot deranja, că mulți cititori nu fac distincția dintre o reclamă și un material editorial, că unii pot crede că cel cu reclama este patronul redacției. Pentru noi aceste reclame sunt doar un venit care contribuie la finanțarea redacției. Partidele își fac reclamă pe site-ul nostru, iar noi cu acești bani plătim salarii pentru jurnaliști ca să scrie corect despre partide și politicieni. 

Printre beneficiile noi am adăugat opțiunea unui articol dedicat și statutul de contributor AGORA pentru cei care-și iau un abonament Ambasador. Am primit nenumărate feedback-uri pozitive la articolele din seria #prieteniiAgora, în care am scris despre cei care ne susțin. Am considerat că membrii noștri merită să scriem despre ei, joburile sau afacerile lor, să dedicăm articole la subiecte pe care îi interesează și chiar să le oferim statutul de contributori AGORA. Cunoștințele și informațiile pe care ei le pot furniza sunt foarte prețioase. 

Și ultima noutate: lansăm un newsletter nou! „Must Read” va fi un newsletter săptămânal, în care editoarea-șefă, Victoria Dumbravă, va veni cu o selecție bună-bună a celor mai valoroase noutăți sau articole pe care să nu le trecem cu vederea. Newsletterul va ajunge în poșta Ambasadorilor în fiecare luni, începând din 26 iulie.

...

...

  

Vă mulțumim că ne citiți, ne urmăriți și ne susțineți. Avem planuri mari pentru luna august, așa că râmâneți cu ochii pe AGORA.

Ești pe Facebook? Și noi, aici.

Îți place Telegramul? Și nouă, suntem aici.

Doar Instagram? Suntem și aici.

Video e pe placul tău? Subscribe Agora Moldova pe YouTube 

Email-ul este regele corespondenței tale? Atunci hit-ul sezonului este newsletter-ul „Porția de știri”

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal