Rezultatele primelor două săptămâni de seceriș arată că în acest an recolta de cereale va fi mai bogată decât în anul trecut, deși campania de recoltare a început mai târziu din cauza ploilor. Potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), până în prezent, s-a recoltat grâu de pe o suprafață de circa 59.000 hectare, recolta fiind de 268.414 tone, cu o productivitate medie pe țară de 4,5 tone de grâu per hectar, scrie Mold-Street.com.
Cel mai mult grâu de pe un hectar a fost recoltat în raionul Criuleni - 5,5 tone, Drochia şi Făleşti - 5 tone, Floreşti - 4,9 tone, în timp ce la Orhei recolta este 3,8 tone la hectar.
În acelaşi timp, raionul Orhei este lider după producţia globală recoltată până în prezent - 23.400 de tone. Totodată, în raionul Ungheni au fost recoltate 20.250 de tone de grâu, în UTA Găgăuzi - 19.238 de tone, în timp ce la Edineț, Drochia, Cahul - până la 8.000 de tone.
În același context, potrivit informațiilor preliminare până în prezent, s-a recoltat orz de pe o suprafață totală de circa 37.054 hectare, recolta fiind de 148.887 tone, cu o productivitate medie pe țară de patru tone de orz per ha.
În primele două săptămâni de la demararea campaniei de recoltare a cerealelor din prima grupă, a fost recoltată roada de pe circa 12% din suprafața însămânțată.
Pentru anul agricol 2021-2022 au fost semănate circa 318.000 hectare de grâu, ceia ce constituie cu 4% mai mult decât în anul trecut și 64.000 hectare de orz, cu 18% mai mult decât în anul 2020.
Şi estimările Serviciului Hidrometeorologic de Stat arată că în acest an recolta medie la majoritatea culturilor ar putea fi peste media anuală. Astfel se prognozează că roada medie pe țară în anul 2021 va constitui 3,3-3,6 tone de grâu la hectar, în timp ce roada medie în ultimii 10 ani a constituit 2,9 tone.
În consecință ar putea fi reluate exporturile de cereale din țară.
Amintim că anul trecut din cauza secetei s-a strâns una dintre cele mai mici recolte de grâne din ultimii 20 de ani, ceea ce a dus la apariția unor temeri privind o eventuală criză alimentară. Totodată autoritățile au impus o serie de restricții la exportul de grâne.
Vezi și aceste știri

Vremea din ultima perioadă a dus la întârzierea cu până la 14 zile a campaniilor de recoltare

Ministrul Agriculturii: Fermierii nu au suficient combustibil pentru perioada de recoltare. În pericol este securitatea alimentară
