Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020: România a obținut prima medalie de argint la proba de spadă

Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020: România a obținut prima medalie de argint la proba de spadă

România a obținut prima medalie de argint la proba de spadă, scrimera română Ana-Maria Popescu a reușit după ce a fost învinsă în finală de chinezoaica Yiwen Sun cu 11-10, „prin tușa de aur”. Este prima medalie obținută de țara vecină în cadrul acestei ediții a Jocurilor Olimpice, scrie Agerpres.

Reprezentanta noastră a pierdut dramatic, în prelungiri, şi a ratat pentru a doua oară titlul olimpic, după ce în 2008, la Beijing, a obţinut tot argintul.

Finala a fost una foarte strânsă, o singură dată existând o diferenţă de două tuşe între cele două combatante, 2-0 pentru Ana-Maria Popescu. Românca a reuşit să egaleze în ultimele secunde alte timpului regulamentar, 10-10, dar a fost surprinsă în minutul de prelungire care a urmat.

Publicitate

La Tokyo, Popescu (ex-Brânză), campioană olimpică la Rio, în 2016, cu echipa, a intrat direct în turul secund, câştigând cu 15-10 meciul cu singaporeza Kiria Tikanah Abdul Rahman, după care a învins-o în optimi pe Sera Song (Coreea de Sud), cu 15-6, în sferturi a trecut de o reprezentantă a Estoniei, Julia Beljajeva, cu 15-8, iar în semifinale a învins o altă estoniană, Katrina Lehis, cu 15-11.

Ana-Maria Popescu şi Yiwen Sun au fost adversare şi în finala olimpică pe echipe de la Rio, câştigată de România în faţa Chinei. Ultimele două dueluri dintre cele două spadasine au fost câştigate de româncă, în 2019 la Cupa Mondială de la Tallinn, în semifinale, şi în 2020, în sferturile Cupei Mondiale de la Havana. Yiwen Sun a obţinut medalia de bronz în 2016, la Rio, la individual.

Medalia de bronz la Tokyo a fost cucerită de Katrina Lehis, după 15-8 în finala mică, în care a avut-o adversară pe rusoaica Aizanat Murtazaeva.

Argintul de la Tokyo este a 17-a medalie adusă de scrima românească la Jocurile Olimpice, 4 de aur, 6 de argint şi 7 de bronz.

Cele patru medalii olimpice de aur au fost obţinute la Rio 2016, la spadă echipe (Loredana Dinu, Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Popescu-Brânză), Sydney 2000, la sabie individual, de Mihai Covaliu, la Atlanta 1996, la floretă individual, de Laura Cârlescu-Badea şi la Ciudad de Mexico 1968, la floretă individual, de Ionel Drâmbă.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal