Banca Națională va modifica reglementările privind tranzacțiile băncilor cu persoanele afiliate

 Banca Națională va modifica reglementările privind tranzacțiile băncilor cu persoanele afiliate
sursa foto: Wikimapia.org


Banca Națională va modifica reglementările privind tranzacțiile băncilor cu persoanele afiliate, în scopul înlăturării deficiențelor de aplicare și de interpretare a acestora. Proiectul de modificare a fost inițiat în urma propunerilor făcute de comunitatea bancară, scrie mold-street.com.

La elaborarea proiectului s-a ținut cont de raționamentele și de practica de supraveghere în acest context, precizează autoritatea bancară.

Proiectul prevede revizuirea şi completarea listei tranzacțiilor/operațiunilor exceptate, care nu se vor considera tranzacții cu persoanele afiliate, deoarece conform naturii acestea reprezintă servicii de intermediere acordate de către bănci şi/sau sunt tranzacții/operațiuni care rezultă din tranzacțiile/obligațiunile contractuale încheiate cu persoanele afiliate.

„Astfel, suplimentar la tranzacțiile exceptate de la prevederile regulamentului, nu se vor considera tranzacții cu persoane afiliate retragerile din cont; transferurile efectuate între conturile deschise de persoana afiliată în bancă; vânzarea / cumpărarea valutei prin virament pentru operațiuni cu carduri de plată; încasarea plăților în folosul furnizorilor de mărfuri sau servicii beneficiarilor de plăți; serviciile prestate de bănci în calitate de agent bancassurance; pentru tranzacțiile persoanelor afiliate care nu formează expuneri față de bancă, în scopul determinării pragului prevăzut de regulament, valoarea tranzacțiilor persoanelor afiliate băncii nu se cumulează cu tranzacțiile clienților aflați în legătură cu persoana afiliată băncii, având în vedere că băncile nu solicită de la clienți la încheierea acestor tipuri de tranzacții prezentarea informației despre clienții aflați în legătură cu aceștia; completarea / concretizarea normelor care prevăd exceptările de la aprobarea prealabilă a tranzacțiilor cu persoanele afiliate de către organele de conducere a băncii”, se arată în nota de argumentare a BNM.

Totodată, autoritatea bancară susţine că, astfel, organul executiv al băncii sau un membru al acestuia poate să aprobe tranzacțiile cu persoanele afiliate băncii, altele decât cele ce formează expuneri, în cazul în care Consiliul băncii a aprobat un contract cadru / condiții generale aferente tranzacțiilor cu persoanele afiliate, care vor include o descriere clară a termenelor și condițiilor cu privire la tranzacțiile ce urmează a fi efectuate de către bancă.

De asemenea, pot fi exceptate de la aprobarea prealabilă unele tranzacții cu persoanele afiliate băncii, care sunt efectuate în condiții generale (conform condițiilor produselor și tarifelor aprobate de organele de conducere), aplicabile pentru alte categorii de clienți. Concomitent, proiectul hotărârii conține unele clarificări la cerințele minime cu privire la reglementările interne și practicile de gestionare a riscurilor asociate tranzacțiilor cu persoanele afiliate băncii.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”

Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”

Autoritățile anunță 1.215 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Autoritățile anunță 1.215 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Focar în trafic! Chișinăuienii propun soluții pentru ambuteiajele din sectorul Buiucani: Parcări multietajate, centură de ocolire sau taxe pentru mașinile vechi (VIDEO/FOTO)

Focar în trafic! Chișinăuienii propun soluții pentru ambuteiajele din sectorul Buiucani: Parcări multietajate, centură de ocolire sau taxe pentru mașinile vechi (VIDEO/FOTO)

Advertoriale
Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Un nou post de televiziune va apărea pe piața mediatică din Republica Moldova
  • 2
    Italia: Certificatul verde devine obligatoriu pentru toți angajații. Cei care nu îl au vor pierde bani din salariu
  • 3
    Conducere nouă la punctul de frontieră Leușeni: Radu Zănoagă - șef, Natalia Donțova - șefă adjunctă
  • 4
    Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.