
Belgia, afectată din nou de inundații. Unsprezece localități, înghițite de ape
Belgia a devenit, din nou, victima inundațiilor la doar zece zile după ce ploile torențiale din estul Valoniei au dus la revărsări de apă ce au lăsat în urmă 36 de morți, scrie AFP. Potrivit sursei citate, cea mai afectată provincie este Namur din sudul țării. În urma ploilor puternice, 11 localități de pe valea râului Meuse au fost inundate. Apele au intrat în pivnițe și case și au distrus drumuri și mașini.
・
Un zid s-a prăbușit peste o șosea la Namur și mai multe locuințe au fost evacuate.
În oraşul Dinant, inundațiile au afectat mai ales zona gării, mai multe mașini fiind luate de ape, unele ajungând chiar să blocheze o trecere de cale ferată. Din fericire, de această dată, nu au existat victime.
Purtătorul de cuvânt al centrului național de criză, Antoine Iseux, a declarat pentru AFP că situația s-a stabilizat și că nu se compară cu inundațiile din perioada 14-15 iunie.
În urmă cu zece zile, Belgia s-a confruntat cu inundații fără precedent. 36 de persoane au murit în regiunea Liege, iar în continuare alte șapte sunt date dispărute, potrivit celor mai recente date oficiale.
Autoritățile din Liege au monitorizat situația creată de ploile de sâmbătă și au anunțat că nu se așteaptă ca râurile să iasă din nou din matcă în acest weekend. Prin urmare, s-a luat decizia că evacuarea locuitorilor din zonă nu este necesară.