Un hotel cu circa 10 mii de dormitoare, 70 de restaurante, 4 heliporturi şi un centru imens de convenţii va fi deschis în Mecca, Arabia Saudită, în 2017. Este vorba despre complexul Abraj Kudai care va deveni cel mai mare hotel din lume după numărul de camere, scrie The Guardian, citat de Agora.
Abraj Kudai va avea 45 de etaje, cinci dintre care vor aparține familiei regale saudite. Valoarea complexului care se întinde pe 1,4 milioane de metri pătraţi se va ridica la 3,5 miliarde de dolari.
Clădirea proiectată după „modelul unei cetăți tradiționale” va avea 12 turnuri așezate într-un cerc pe un podium de zece etaje în care se vor afla o stație de autobuz, un mall, zone de restaurante şi fast food-uri, un centru imens de conferințe și o sală fastuoasă de bal.
Situat în cartierul Manafia, la circa 2 kilometri de Marea Moschee, complexul este finanțat de Ministerul saudit al Finanțelor și proiectat de grupul Dar Al-Handasah, un conglomerat de construcții care a proiectat de la orașe întregi în Kazahstan la aeroporturile din Dubai.
Actualmente, Mecca este vizitată anual de aproximativ 2 milioane de pelerini în perioada Hajj-ului, iar în restul anului de peste 20 milioane de vizitatori. Între timp orașul a devenit un loc popular pentru nunți și conferințe, aducând anual venituri din turism de aproximativ 9,3 miliarde de dolari.
Vezi și aceste știri

Comisia de anchetă din Rusia va interoga militarii ucraineni evacuați din Azovstal

SUA lansează un program pentru descoperirea şi dovedirea crimelor de război comise în Ucraina
