Începând cu data de 2 august, în România va începe procesul de vaccinare pentru categoria de vârstă 12-17 ani. Imunizarea se va realiza cu Moderna, după procedurile deja stabilite și pentru celelalte categorii de vârstă. Despre aceasta a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, scrie Digi24.
„Din data de 2 august în România se va putea vaccina cu vaccinul de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani. În aceste zile se optimizează platforma națională de programare, care să permită, începând cu 1 august, programarea celor care doresc”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță.
Gheorghiță a precizat că procedurile sunt similare cu populația de peste 18 ani, respectiv administrarea a două doze la interval de 28 de zile, iar consimțământul adulților este obligatoriu.
Potrivit acestuia, platforma pentru realizarea programărilor urmează să fie optimizată, iar imunizarea se va face în două doze, la interval de 28 de zile, în toate centrele în care există vaccin de la Moderna.
Vezi și aceste știri

Peste 100 de mii de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, donate de România, au ajuns astăzi la Chișinău

Ultima oră! Moldova primește 100.620 de doze de Pfizer-BioNTech, donație de la România
