Studiile la Universitatea „B.P.Hasdeu” din Cahul i-au adus un bagaj imens de cunoștințe și emoții de care își amintește cu drag peste ani. Mariana Pascal este acum antreprenoare în Cahul, având o școală de limba engleză pentru copii, însă este profund recunoscătoare studiilor făcute în cadrul USC și profesorilor care i-au predat adevărate lecții de viață.
„Sunt absolventă a Universității „B.P.Hașdeu”, anul 2009, Filologie Limbă Engleză și Limbă Franceză. Apoi am mers în State și când m-am întors, mai mult de 10 ani am practicat ca și profesor de limba engleză. Peste ani, peste 10-15 ani copilul poate nu-și va aminti gramatica limbii engleze... ceea ce-i rămâne peste ani sunt emoțiile. Deci ceea ce-mi amintesc la moment sunt emoțiile și amintirile din anii de studenție.”
Mariana Pascal, fondatoarea Kids Academy Cahul, absolventă USC
Amintirile din studenției sunt lecții de viață pentru toată cariera
„Deși mulți studenți erau avansați la engleză, doamna a început cu noi de la zero și asta pentru mine a fost „uaaau”. De obicei profesorii aleg calea ușoară și asta pentru mine, deși nu-mi amintesc numele profesorului acum, îmi pare rău, dar asta fac și eu de ani de zile: atunci când am studenții în față încep de la cel mai slăbuț, cei care mai repede finisează le dai ceva adăugător, tu ai întotdeauna activități de buzunar, ca nici cei care sunt avansați să se plictisească la lecție. Asta a fost o lecție nu doar de profesie, pentru cariera mea, a fost și o lecție de viață.”
Mariana Pascal, fondatoarea Kids Academy Cahul, absolventă USC
Avantajele studiilor la Universitatea de Stat din Cahul
„Sunt dintr-o familie cu mulți copii, cu 6 copii și nu ne permiteam la moment să achităm studiile. Faptul că Universitatea ne-a oferit locuri bugetare, ne-a oferit o bursă, eram lângă familie, familia putea să ne întrețină... Deci, sunt foarte recunoscătoare în primul rând universității pentru sprijinul pe care l-am avut în momentul în care aveam nevoie. Sigur, acum când am aripi și putem spune, vai bursa aia micuță, de atunci, nu face nimic. Ajutorul la timpul dat nu se compară cu ceea ce acum avem.”
Mariana Pascal, fondatoarea Kids Academy Cahul, absolventă USC
„Cahulul este un oraș tânăr, un oraș de perspectivă, un oraș care poate oferi multe locuri de muncă. Vă așteptăm la Universitatea noastră pentru a vă oferi programe interesante de studii, vă așteptăm la noi pentru a vă încadra în viața extracurriculară destul de interesantă.”
Sergiu Cornea, rectorul Universității de Stat „B.P.Hasdeu” din Cahul
Campanie desfășurată cu suportul proiectului EU4Moldova:Startup City Cahul, implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia.
P.
Vezi și aceste știri

Avantajele studiilor superioare la Universitatea de Stat din Cahul, prezentate de profesorii instituției

Studenții și absolvenții recomandă Universitatea de Stat din Cahul. Experiențele, povestite de ei (FOTO)

Oportunități de carieră pentru viitorii studenți, în sudul țării. De ce să alegi studiile la Cahul?

Antreprenoriat în Cahul - cum își propune proiectul „EU4Moldova: Startup City Cahul” să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri regional

Europe Day 2021: Startup City Cahul. Cine sunt experții care vor participa la conferința online

Mai multe competențe digitale și șase pentru afacerile din regiunea de sud sau cum EU4Moldova: Startup City Cahul susține dezvoltarea IT (VIDEO)
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
