„Cresc prețurile și în Rusia și în Ucraina. Vor exista ajustări la tarife și în Republica Moldova. Avem însă un furnizor de nădejde, Gazprom, deci urmează să vedem dacă semnăm un contract nou sau îl vom prelungi pe cel vechi și atunci vom vorbi despre prețuri. Nu pot vorbi exact despre procente exacte”, a declarat Ceban la postul TV NTS.
Șeful Moldovagaz a dat asigurări că această modificare de preț nu are legătură cu schimbările politice de la Chișinău.
În ultimele două luni prețul la metan la bursele regionale a ajuns și la 450 de dolari pentru o mie de metri cubi.În Republica Moldova, dacă în primul trimestru al anului prețul mediu de import a fost de aproximativ 127 de dolari pentru o mie de metri cubi, apoi acum costurile sunt mai mari, iar la finele anului vor creşte încât va fie nevoie de o ajustare a tarifelor.De notat că prețul mediu inclus în calculul tarifelor actuale este de 147 dolari, respectiv în primul trimestru când consumul este cel mai mare, Moldovagaz a obținut devieri financiare pozitive, care permit menținerea tarifelor actuale, chiar dacă în trimestrul II și III prețul de import a crescut semnificativ. Potrivit unor estimări, prețul mediu anual al gazelor la bursele regionale va fi în 2021 între 250 și 300 de dolari pentru o mie de metri cubi, adică aproape dublu față de cel inclus în calculul tarifului.Administrația Moldovagaz estimează că prețul mediu anual de import în Moldova va depăși 150 de dolari pentru o mie de metri cubi. Potrivit unor calcule de la 1 octombrie prețul de import al gazelor rusești va trece de 200 de dolari pentru o mie de metri cubi.Astfel va fi nevoie de o ajustare a prețurilor reglementate.Dacă tendința se menține și prețurile la produsele petroliere vor continua ascensiunea, nu este exclus ca anul viitor să avem un preț de import de circa 250 de dolari pentru o mie de metri cubi.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.