În 2020, nivelul mortalității a crescut cu 11,7%. Care este speranța de viață în Republica Moldova

În 2020, nivelul mortalității a crescut cu 11,7%. Care este speranța de viață în Republica Moldova

În 2020, a fost înregistrată o creștere semnificativă a numărului de decese, mai exact cu 4.245 de cazuri (+11,7%) mai mult decât în 2019, arată datele Biroului Național de Statistică. Potrivit BNS, unul dintre motivele creșterii mortalității a fost pandemia provocată de virusul COVID-19. Conform informației furnizate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în 2020 din această cauză au decedat 2.853 persoane, dintre care 1.490 bărbați și 1.363 femei.

Rata mortalității infantile, de asemenea, a fost în creștere. Circa nouă copii din 1.000 decedează înainte de a ajunge la vârsta de un an. Durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2020 a constituit 69,8 ani, în descreștere cu 1,1 ani în comparație cu anul precedent și cu 10,4 ani mai puțin față de nivelul mediu al speranței de viață la naștere în cele 27 de țări ale UE în anul 2019 (81,3 ani).

Speranța de viaţă la naştere a constituit 65,9 de ani pentru bărbați și 73,9 de ani pentru femei. În anul 2020 durata medie a vieții la bărbați s-a micșorat comparativ cu anul precedent cu 0,9 ani, iar la femei – cu 1,2 ani.

Publicitate
...

Există o disparitate de gen majoră în ceea ce privește speranţa de viaţă la naştere, femeile trăind, în medie, cu opt ani mai mult decât bărbații. 

Potrivit BNS, această diferență este explicată în mare parte prin stilul de viață mai sănătos în cazul femeilor și de ocupațiile diferite ale celor două sexe.

Totuși, valorile speranţei de viaţă scad odată cu vârsta la ambele sexe, nivelurile acestora fiind însă superioare pe tot parcursul vieţii la femei. 

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal