Joe Biden și Svetlana Tihanovskaia s-au întâlnit la Casa Albă

Joe Biden și Svetlana Tihanovskaia s-au întâlnit la Casa Albă

Președintele american Joe Biden s-a întâlnit la Casa Albă cu lidera opoziției din Belarus Svetlana Tihanovskaia, transmite rfi.fr. În timp ce Biden și-a manifestat susținerea, Tihanoskaia a dat de înțeles că speră să fie exercitată mai multă presiune pentru ca Alexandr Lukașenko să elibereze prizonierii politici. 

„Am fost onorat să mă întâlnesc cu @Tsihanouskaya la Casa Albă în această dimineață"” a declarat Biden într-un tweet, referindu-se Svetlana Tihanovskaia, cea care conduce lupta împotriva lui Alexander Lukașenko.

„Statele Unite sunt alături de poporul din Belarus în căutarea democrației și a drepturilor universale ale omului”, a adăugat președintele american.

Publicitate

Tihanovskaia, aflată într-un turneu în Statele Unite cu scopul de a crește presiunea internațională pentru a-l da jos pe Lukașenko, a numit întâlnirea o inspirație pentru poporul său. 

„Această reuniune este ca un succes al tuturor bielorușilor care luptă”, a spus ea. Ea a declarat pentru AFP că nu a cerut să fie recunoscută de Biden ca președinte al Belarusului, ci că a dorit să crească presiunea asupra lui Lukașenko.

„Am vorbit despre multiplele puncte de presiune asupra regimului pentru a-l forța să înceteze violențele, să elibereze prizonierii politici și să înceapă dialogul cu opoziția”, a spus ea.

„Belarus poate fi un exemplu de putere de tranziție non-violentă”, a subliniat Tihanovskaia. 

Anterior, aceasta a declarat că speră la sancțiuni împotriva companiilor controlate de stat.

Anul trecut, autoritățile beloruse au folosit forța pentru a reprima demonstrațiile împotriva guvernării lui Lukașenko și au încercat să stingă disidența rămasă, întemnițând recent studenți universitari și efectuând percheziții la domiciliile jurnaliștilor.

În luna mai, Belarus a forțat aterizarea unui avion civil, invocând o amenințare la adresa securității, și a arestat un jurnalist de opoziție și pe prietena sa, care erau pasageri.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal