Un spital de stat, dar și mai multe cartiere au fost evacuate în orașul turc Manavgat din cauza incendiilor izbucnite în zonă. Moldoveanul Constantin Berliba, care este ghid în Antalya, a povestit pentru AGORA despre situația de la fața locului. Potrivit acestuia, incendiul nu este ținut sub control și continuă să se extindă în oraș.
„Incendiul a pornit de la vegetația uscată fiind căldură foarte mare, 42 de grade astăzi, iar datorita vântului incediul a ajuns până în Manavgat. Au fost evacuate trei cartiere din oraș, inclusiv și spitalul de stat. Tot fumul a fost luat de vânt și a acoperit statiunile turistice, cea mai afectată statiune este Side, se afla la 7 km de Manavgat! Turiștii au fost sfătuiți să stea în resorturi pentru că este greu de respirat datorită fumului și umidității aerului!”, a declarat pentru AGORA Constantin Berliba.








Pentru a stinge flăcările, autoritățile au intervenit cu un avion, 19 elicoptere, 17 buldozere, 103 mașini de pompieri și 427 de pompieri.