Parlamentul din legislatura a XI-a se convoacă astăzi, 29 iulie, la cea de a doua ședință, după ce prima ședință a fost amânată la propunerea liderului Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu. Astfel, deputaţii se vor întruni pentru a alege conducerea Legislativului.
În cadrul ședinței plenare urmează să fie numiţi președintele şi vicepreședinții Parlamentului, componența numerică și nominală a Biroului Permanent, precum şi a comisiilor permanente.
Totodată, în şedinţa din 29 iulie vor fi constituite fracțiunile parlamentare.
VEZI ȘI: Care a fost mai lungă sau cum s-au petrecut ședințele de constituire ale Parlamentelor din 2010, 2014 și 2019, comparativ cu cea din 2021 (VIDEO)
Amintim că, luni, 26 iulie, la şedinţa de constituire a Parlamentului deputaţii PAS au venit cu propunerea de a lua o pauză până joi, 29 iunie, timp în care să stabilească cine va face parte din conducerea Parlamentului şi să creeze comisiile parlamentare.
Vezi și aceste știri

Care a fost mai lungă sau cum s-au petrecut ședințele de constituire ale Parlamentelor din 2010, 2014 și 2019, comparativ cu cea din 2021 (VIDEO)

Și-au ocupat fotoliile în plen și au dat start activității Parlamentului de legislatura a XI-a. Prima ședință a noilor deputați, în imagini (GALERII FOTO)

Experții politici, despre prima ședință a Parlamentului. Cenușă: „Sandu încearcă să se impună în calitate de prima vioară”. Boțan: „Noua componență a Parlamentului a bătut un record”

Accesoriul care a ascuns ochii lui Voronin, dar a atras privirile colegilor la prima ședință a Parlamentului nou ales (GALERIE FOTO)

Igor Dodon, Ilan Șor și Oazu Nantoi, printre cei 10 deputați care nu s-au prezentat la sedința Parlamentului. Vezi cine a mai lipsit

Deputatul PAS Igor Grosu susține că decizia de a cere pauză la ședința Parlamentului a fost consultată cu membrii opoziției
Advertoriale

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli
