Dosarul deputatului Denis Ulanov, în care acesta este acuzat de escrocherie și spălare de bani, a fost trimis în judecată

Dosarul deputatului Denis Ulanov, în care acesta este acuzat de escrocherie și spălare de bani, a fost trimis în judecată

Procuratura Anticorupție a finalizat și expediat în judecată cauza penală în care deputatul Denis Ulanov este acuzat de escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale.  Cauză penală face parte din dosarul denumit „Frauda bancară”, iar pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii, procurorii au instituit sechestre pe bunurile deputatului estimate la peste 9,7 milioane de lei.

Amintim că, acum patru luni, la cererea Procurorului General Alecandr Stoianoglo, Parlamentul i-a ridicat deputatului Ulanov imunitatea parlamentară, cu 70 de voturi „pro”.

La scurt timp Ulanov a fost reținut preventiv pentru 72 de ore. După ce colegii de partid au cerut cercetarea în liberatea a deputatului acesta a fost eliberat.

Inculpatul pledează nevinovat și este cercetat în libertate.

Denis Ulanov a menționat în acest sens că dosarul nu este decât un circ politic. 

 „Eu demult am vorbit despre asta, începtând cu imunitatea de deputat. Eu am fost autorul proiectului de lege care anulează imunitatea parlamentară. Pentru ca poriectul să fie lansat am avut nevoie de 34 de semnături, dar noi am adunat 24, și spre marea mea mirare acest proiect nu a fost aprobat. Dacă acesta ar fi fost lansat nu avea să fie așa ceva. Nici măcar procurorul nu ar fi venit în Parlament pentru ca să-mi ridice imunitatea, este un joc politic. Dar se nu va termina cu nimic altceva decât achitarea mea și condamnarea Moldovei la CEDO” a spus deputatul. 

Cât despre sechestrarea averii, Ulanov a menționat că a trit cinsitit, a plătit impozite, a declarat toate veniturile și nu a ascuns niciodată bunurile. 

Denis Ulanov este membru al Partidului Șor, iar la alegerile parlamentare din 11 iulie, acesta a obținut un mandat de deputat. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
PP Șor și Pentru Moldova cer eliberarea deputaților Ulanov și Jardan. Garantează că nu se vor eschiva de la răspundere

PP Șor și Pentru Moldova cer eliberarea deputaților Ulanov și Jardan. Garantează că nu se vor eschiva de la răspundere

Procurorii cer câte 30 de zile de arest pentru deputații Petru Jardan și Denis Ulanov

Procurorii cer câte 30 de zile de arest pentru deputații Petru Jardan și Denis Ulanov

Instanța de judecată a decis cercetarea în libertate a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan

Instanța de judecată a decis cercetarea în libertate a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan

Advertoriale
NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 3
    În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu
  • 4
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.