Fracțiunea Șor nu a propus niciun candidat la funcția de Prim-ministru

Fracțiunea Șor nu a propus niciun candidat la funcția de Prim-ministru

Fracțiunea parlamentară a Partidului Șor nu va propune niciun candidat pentru funcția de Premier al Republicii Moldova, dar va vota pentru candidatul propus de majoritatea parlamentară. Declarația a fost făcută de Marina Tauber, după consultările cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

„Avem un candidat, dar nu vom propune pe nimeni. Înțelegem că majoritatea o să aiba voturile necesare, iar în situația aceasta, are toate drepturile să decidă cine va fi în cadrul Guvernului. Noi avem un respect deosebit fața de alegerea cetățenilor, care au votat pentru PAS”, a declarat Marina Tauber.

Totodată, Fracțiunea Șor a mulțumit șefei statului pentru că este „deschisă spre dialog”.

„Este un dialog vital și necesar pentru ca noi toți, pentru ca împreună să discutăm, să găsim soluții. Din partea fracțiunii noastre vrem să-i mulțumim pentru dorința de a discuta, de a fi auziți și înțeleși, chiar dacă suntem o fracțiune mică”, a menționat deputata.

Amintim că, președinta țării, Maia Sandu, a anunțat că se va întâlni pe 30 iulie cu cele trei fromațiuni parlamentare, pentru de a identifica un candidat la funcția de prim-ministru.

Informăm că, ieri, 29 iulie, în cadrul ședinței Parlamentului, s-au format trei fracțiuni parlamentare și au fost anunțați liderii acestora. Astfel, președintele fracțiunii PAS este Mihai Popșoi, președinta BCS este Zinaida Greacnîi și președintele fracțiunii Șor - Ilan Șor. 

Primii care s-au prezentat la discuții au fost deputații PAS. Președintele fracțiunii, Mihai Popușoi, a confirmat că au propus-o pe Natalia Gravilița la funcția de prim-ministru.

Fracțiunea parlamentară BCS a fost așteptată la ora 9:00 pentru consultări, dar aceștia nu s-au prezentat. Liderul PSRM a declarat că au invitat-o pe Maia Sandu la discuții în Parlament

Iar ultimii, deputații fracțiunii partidului Șor s-au prezentat la Președinție la 9:30. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Fracțiunea PAS, după consultările cu Maia Sandu: Natalia Gavrilița este cea mai bine poziționată candidată pentru funcția de premier

Fracțiunea PAS, după consultările cu Maia Sandu: Natalia Gavrilița este cea mai bine poziționată candidată pentru funcția de premier

Șefa statului, Maia Sandu, a început consultările cu fracțiunile parlamentare. Primii la discuție au venit deputații PAS

Șefa statului, Maia Sandu, a început consultările cu fracțiunile parlamentare. Primii la discuție au venit deputații PAS

Natalia Gavrilița este candidata PAS la funcția de șefă a Guvernului

Natalia Gavrilița este candidata PAS la funcția de șefă a Guvernului

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Caz tragic în capitală. Un bărbat a murit, după ce a călcat într-o băltoacă în care erau căzute două fire electrice
  • 2
    Scenariul ca Rusia să ia Nicolaiv, Odesa și regiunea transnistreană este ridicol, spune Alexei Arestovici
  • 3
    Andrei Spînu, către Ion Ceban: „Ploaia arată cât de prost gestionezi acest oraș”. Reacția purtătoarei de cuvânt a edilului capitalei
  • 4
    Două companii care oferă credite nebancare și-au suspendat activitatea. Anunțul făcut de CNPF
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.