Biroul de Cooperare al Elveţiei în Moldova va spori asistenţa pentru Moldova

Biroul de Cooperare al Elveţiei în Moldova va spori asistenţa pentru Moldova
FOTO: gov.md

Biroul de Cooperare al Elveţiei în Moldova va spori asistenţa pentru Republica Moldova. Subiectul a fost discutat astăzi de prim-ministrul Chiril Gaburici la o întrevedere cu directorul Biroului de Cooperare al Elveţiei în Moldova, Simone Giger.

Premierul a exprimat gratitudine Guvernului elveţian pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova până în prezent şi a pledat pentru extinderea ariei de cooperare, în special în domeniul migraţiei şi dezvoltării. Chiril Gaburici a menţionat că proiectele în cauză se încadrează perfect în procesul de realizare a celor trei obiective de bază ale echipei guvernamentale - unitate naţională, supremaţia legii şi economie sustenabilă.

La rândul său, Simone Giger a informat Premierul despre activităţile Biroului de Cooperare al Elveţiei în Moldova şi a exprimat disponibilitatea ţării sale de a continua asistenţa pentru realizarea proiectelor demarate, dar şi de a lansa noi iniţiative comune pentru promovarea reformelor şi modernizarea Republicii Moldova.

Potrivit Simonei Giger, Strategia de cooperare cu Republica Moldova pentru anii 2014-2017 prevedere acordarea asistenței în valoare de aproximativ 55 milioane de franci elvețieni (CHF). Comparativ cu Strategia precedentă (2010-2013), actuala Strategie prevede practic dublarea asistenței (de la 30 milioane de franci elvețieni până la 55 milioane) și, totodată, includerea unei noi priorități - migrație și dezvoltare.

Astfel, Strategia de cooperare cu Republica Moldova pentru anii 2014 - 2017 vizează trei direcţii de bază: modernizarea sistemului de sănătate, a serviciilor de asigurare cu apă și canalizare, dar şi migrația și dezvoltarea.

Guvernul Elveţiei a deschis Biroul său permanent în Republica Moldova în anul 2000. Biroului de Cooperare al Elveţiei în Moldova are statut de misiune diplomatică şi reprezintă Ambasada Confederaţiei Elveţiene, cu sediul la Kiev, Ucraina. Prin intermediul Biroului, ţara noastră beneficiază de asistenţa Guvernului Elveţiei pentru realizarea mai multor proiecte importante.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Licitația în valoarea de circa jumătate de miliard de lei, inițiată de ASP în aprilie 2021, în atenția Procuraturii Generale

Licitația în valoarea de circa jumătate de miliard de lei, inițiată de ASP în aprilie 2021, în atenția Procuraturii Generale

Agenţia Rezerve Materiale va elibera din rezervele de stat 16.500 de tone de păcură

Agenţia Rezerve Materiale va elibera din rezervele de stat 16.500 de tone de păcură

Consiliul Audiovizualului critică dur intenția guvernării de modificare a legislației din domeniu: „Este un genocid”

Consiliul Audiovizualului critică dur intenția guvernării de modificare a legislației din domeniu: „Este un genocid”

Advertoriale
Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 3
    Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)
  • 4
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.