Calendarul Independenței: 1993, anul care ne-a adus LEUL și a reabilitat foștii comuniști în viața politică de la Chișinău

Calendarul Independenței: 1993, anul care ne-a adus LEUL și a reabilitat foștii comuniști în viața politică de la Chișinău

„Calendarul Independenței” continuă la AGORA. Astăzi scriem despre anul 1993, un an care a însemnat pentru tânărul stat demisii răsunătoare, ruinare economică și mai multe scandaluri cu implicarea conducerii de vârf a țării. Acestora li se mai adaugă și dezbaterile parlamentare interminabile pe subiectul ratificării Tratatului de Aderare la CSI. Anul în care pe piață a intrat LEUL.

Așadar, din articolul de ieri, ne amintim că anul 1992, s-a încheiat cu o situație economică precară, marcată de o criză socială care a scos mai multe categorii de persoane în stradă. Tot atunci, și-a început mandatul unul dintre cele mai longevive guverne din istoria Republicii Moldova.

Ruinarea economică a țării era un proces continuu, care însemna o devalorizare constantă a rublei și implicit o scădere masivă a puterii de cumpărare a populației. Astfel, dacă la începutul anului 1993, salariul minim garantat pe republică constituia 1.700 de ruble, spre sfârșitul lunii noiembrie acesta ajunsese și chiar depășea suma de 10.000 de ruble. Chiar și așa, suma era de șapte ori mai mică decât coșul minim de consum, propus de sindicate.

Datele din acea perioadă arătau că în timp ce venitul mediu anual al unui cetățean al Federației Ruse se ridica la 288 de dolari, spre deosebire de cel al unui cetățean din țările occidentale care depășea 15.000 de dolari, în Republica Moldova acesta abia trecea de 150 de dolari. În plus, o altă comparație a fost realizată de ziariști în aceea ce privește salariile medii anuale ale șefilor de stat din lume, în care s-a constatat că președintele Republicii Moldova încasa anual 675 de dolari (echivalentul a circa 1.200 de dolari astăzi) față de cel de 1.360 dolari în Rusia sau de peste 100.000 de dolari în țările occidentale.

Chiar dacă leul era tipărit din vara lui 1992, jurnaliștii vremii scriau despre o atare timiditate și chiar refuz din partea guvernanților de a purcede la introducerea monedei naționale, fiind invocate diverse scuze - de la conflictul transnistrean și până la începutul privatizării. Asta chiar dacă specialiștii susțineau că decizia era probabil singura soluție de moment împotriva dezastrului economic, dar nu unica, întrucât erau necesare unele legi suplimentare pentru a asigura o mai bună funcționare a economiei.

Pri(h)vatizare și introducerea monedei naționale

La 2 februarie 1993, sindicatele anunțau că bugetul minim de consum pe baza coșului minim de consum, elaborat de Ministerul Economiei este de 5.988 de ruble, fiind mai mare cu 47% față de 1992. La 11 februarie acesta deja fusese mărit la 9.826 de ruble. În replică, Guvernul Republicii Moldova a hotărât ca salariul minim să fie majorat numai până la 2.700 de ruble, ceea ce nu era nici jumătate din propunerea sindicatelor.

În luna septembrie a anului 1993, Guvernul condus de Andrei Sangheli a dispus inițierea procesului de privatizare, după ce termenul fusese depășit cu aproape doi ani. În același timp a fost dat startul împroprietăririi țăranilor cu pământ. 

La 29 noiembrie, este introdus leul moldovenesc. Un leu era atunci echivalentul a 1.000 ruble/cupoane. Pe piața de schimb valutar, un dolar SUA se vindea oficial cu 3,85 lei. De remarcat că Republica Moldova a introdus moneda națională printre ultimele în rândul fostelor republici ale URSS.

Introducerea leului moldovenesc a fost dictată în special de necesitatea unei politici care să stopeze inflația galopantă de la începutul anilor 1990. De rând cu o nouă politică de creditare, introducerea leului a condus la stabilizarea inflației și menținerea unei situații economice cel puțin decente, pentru o scurtă perioadă, care a durat până la criza din 1998, provocată de căderea abruptă a rublei rusești.

Necesitatea de anticipate

În tot acest timp, parlamentarii de la Chișinău au continuat certurile și dezbaterile interminabile, în problema ratificării tratatului de aderare la CSI, semnat de Snegur la Alma-Ata, la sfârșitul lui 1991. În încercarea de a obține sprijin în această chestiune, cei 168 de parlamentari ai majorității pro-prezidențiale inițiază propunerea de ratificare a tratatului. Aceasta însă eșuează, în special datorită opoziției formată în special din reprezentanții Frontului Popular.

„Votarea a fost prăvălită”, avea să declare Dumitru Moțpan, liderul grupului parlamentar „Viața Satului”, ai cărui membri vor cere dizolvarea Legislativului și organizarea de alegeri parlamentare anticipate. În acest context, la 30 ianuarie 1993, conducerea Parlamentului ales în 1990, își dă demisia, fiind vorba de Alexandru Moșanu, Ion Hadârcă, Valeriu Matei și Vasile Nedelciuc. Cei patru anunțau că a fost „restaurat pe deplin fostul regim autoritar” și că au recurs la această decizie pentru a se delimita „de forțele care sub aparența democrației promovează vechile dogme și reflexe de slugărnicie față de fostul imperiu”. Mai mult, Moșanu susținea că și-a dat demisia „pentru a salva Parlamentul”.

În cadrul declarației publice, cei patru au mai invocat amânarea sau chiar blocare adoptării unor legi și reforme esențiale în domeniile economice, juridice și politice, criticând agrarienii, interfrontiștii și așa-zișii independenți, de rând cu președintele Mircea Snegur, pe care îl acuzau că ar fi cedat în fața Moscovei. În replică, șeful statului a calificat acțiunea celor patru, drept o încercare de destabilizare a situației și de inițiere a unor manifestații stradale împotriva Independenței.

În Basarabia a fost reabilitat comunismul

În scurt timp, la 4 februarie, Petru Lucinschi, ultimul prim-secretar al PCM și lider al comsomolului sovietic, a fost ales în calitate de președinte al Parlamentului.

„Avem astăzi o conducere pur comunistă, cu trei foști secretari ai Comitetului Central în cele mai înalte funcții”, titrau atunci ziariștii de la „Sfatul Țării”. De altfel, publicația a fost în centrul mai multor scandaluri cu noua putere, apariția ei fiind în cele din urmă suspendată, după ce inclusiv un vicepreședinte al Parlamentului i-a acuzat că ar fi antistataliști, deși era cotidianul Parlamentului.

Alegerea lui Lucinschi într-una din principalele funcții în stat a trezit o dezbatere în societate, din moment ce era cunoscut ca și „omul Moscovei”. În replică, șeful Legislativului a menționat că este omul care e în stare să aducă pacea și armonia în țară. Mai mult, președintele Snegur declara pentru cotidianul de limbă rusă „Molodej Moldovî” că „în sfârșit vorbim aceeași limbă cu președintele Parlamentului și cu premierul”.

 La 4 august 1993, coaliția de guvernare a încercat din nou să ratifice tratatul de aderare la CSI, la solicitare șefului statului, care susținea că este unica soluție pentru economie, din moment ce 82% din exporturile republicii și 75% din importuri sunt din statele membre ale acestei organizații. De cealaltă parte, opoziția califica acest act drept o capcană pentru suveranitatea și independența țării. Eșecul acestei tentative a dus la redeschiderea discuției despre necesitatea anticipatelor, promovată de putere, și despre depășirea atribuțiilor de serviciu de către președintele Mircea Snegur.

Mai mult, la 7 septembrie 1993, ziarul „Țara” anunța că Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova a pus în legalitate Partidul Comunist.

„În loc să fie adus pe banca acuzațiilor la un Nurnbeg-2, pentru vina de a fi secerat viețile a milioane de oameni în numele idealurilor comunismului, partidul comunist este poftit acum de „curtea juraților” ex-prim-secretarului CC al PCM, Petru Lucinschi, să se prezinte la Ministerul Justiției pentru a-și ridica adeverința de înregistrare. Și tot Lucinschi, semnează invitația, alias hotărârea”, scria Sergiu Burca, precizând că a aflat despre asta la trei zile de la emiterea deciziei.

„În Basarabia a fost reabilitat comunismul”, susținea Sergiu Burca.

Constituția și problema limbii

La începutul lunii martie 1993, în Parlament au fost inițiate și dezbateri publice asupra proiectului Constituției, care fusese elaborată cu un an în urmă de o comisie de parlamentari, creată încă în 1990. Problema identitară și lingvistică a ajuns o nouă temă de discuții între tabăra prezidențială și opoziție.

Astfel, proiectul original, elaborat de experți, prevedea că limba oficială a Republicii Moldova era româna, în timp ce deputații din majoritatea parlamentară au exclus acest articol din textul proiectului votat în prima lectură. 

Deputații agrarieni și cei conservatori au propus ca limba de stat să fie numită „limba moldovenească”, fără a aduce prea multe explicații în acest sens.

În replică, mai mulți reprezentanți ai mediului academic și artistic, au publicat o declarație în oficiosul „Moldova Suverană” în care au menționat că deputații nu ar trebui să supună votului un adevăr științific, cum este denumirea oficială a limbii. Aceștia au criticat aleșii poporului pentru faptul că era indusă ideea conform căreia limba română ar amenința independența și statalitatea Republicii Moldova, menționând că de fapt aceste două atribute ale statului sunt amenințate de „reflexe coloniale și minciuna agresivă, care revine la putere”.

Unii membri ai grupului de experți constituționali, printre care Boris Negru, Nicolae Osmochescu și Mihai Petrache, au explicat că „limba moldovenească” a fost inventată de apologeții lui Stalin, iar denumirea de „român” trebuia să fie aplicată atât poporului cât și limbii vorbite.

Problema era cu atât mai mare cu cât unii funcționari ai Departamentului de Stat al Limbilor raportau în presă cazuri în care Parlamentul refuza să modifice legislația în așa fel încât să faciliteze învățarea limbii române. Chiar și președintele Republicii emisese o ordonanță prin care stipula că „în cazul în care actele prezidențiale, nu sunt traduse în limba rusă, Secretariatul Președintelui Republicii Moldova le restituie fără a fi examinate”.

Conflicte militare în sudul republicii și problema „autodeterminării” găgăuzilor

Ziarele vremii au relatat cu lux de amănunte cum în zona de sud a țării, se înțeteau atacurile și amenințările la adresa procurorilor, polițiștilor dar și a altor reprezentanți ai organelor de drept, de rând cu mai multe acțiuni de jaf. În martie, „Moldova Suverană” a publicat mai multe relatări de la fața locului, de unde se înțelegea că atacul asupra secției de poliție din Comrat, s-ar fi făcut cu știrea conducerii așa-zisei republici găgăuze, care intenționa să aplice scenariul transnistrean.

 Ziarul de limbă rusă „Nezavisimaia Moldova” relata existența unei dualități a puterii la Vulcănești, fiind prezente câte două executive raionale, două secții de poliție și așa mai departe. Un caz aparte, este legat și de intervenția polițiștilor de la Cahul, pentru a calma spiritele de la Vulcănești, soldată cu o confruntare armată.

„Când polițiștii din Cahul și-au făcut apariția la Vulcănești, din toate ferestrele spre piața centrală se țintea din mitraliere, aruncătoare de grenade, pistoale-automat”, susținea așa-zisul președinte al republicii din Găgăuzia, Stepan Topal. Alte ziare scriau despre reținerea membrilor grupărilor criminale din sud, mulți dintre ei având un trecut criminal și fiind înrolați în așa-zisele detașamente de apărare a pretinsei republici găgăuze.

Mai mult, așa-zisele autorități chiar au reușit să instaleze unele posturi de grăniceri la hotarul regiunilor populate de găgăuzi cu statul Ucrainean.

La sfârșitul primăverii, sub presiunea deputaților din regiunea găgăuză, a fost dat startul dezbaterilor parlamentare în privința acestei chestiuni. Varianta inițială a proiectului de lege, care venea să reglementeze situația din zonă, prevedea ca Comratul să dețină controlul asupra instituțiilor de drept și de forță de la nivel local, idee calificată de unii parlamentari și experți drept o federalizare de facto a Republicii Moldova, ceea ce a dus la respingerea proiectului de lege. „Vecernîi Kișiniov” scria că liderii pretinsei republici de la Comrat insistau pe un articol ce urma să permită dreptul la autodeterminare în cazul în care Moldova și-ar pierde independența.

În același timp, negocierile cu autoritățile din stânga Nistrului erau în continuare un eșec, nefiind atins nici un consens important. Mai mult, grupul de cetățeni moldoveni, printre care era și Ilie Ilașcu, era judecat de așa-zisul tribunal de la Tiraspol, fiind condamnat la moarte, sentință ulterior schimbată, ca urmare a presiunii opiniei publice internaționale.

 

Conflictul de interese al președintelui Snegur – Seabeco

Demisia in corpore a conducerii Parlamentului aleasă în 1990, a revoltat opoziția, în special Frontul Popular, care, în februarie, a dat publicității unei serii de materiale despre un presupus conflict de interese ale președintelui Mircea Snegur și afacerea cu fostul hotel „Octombrie” al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei. Ziariștii publicației „Țara” susțineau că în afacere era implicat și ginerele președintelui, Artur Gherman, și îl acuzau pe Snegur că deși amână privatizarea, nu ezită să recurgă la ilegalități grave pentru a-și trage foloase materiale.

Istoria acestui scandal începe în octombrie 1991, când Guvernul de la Chișinău a fondat alături de firma Seabeco-International, compania Seabeco Moldova, cu un fond statutar de 5,3 milioane de dolari, cota parte a companiei fiind de 65%, iar cea a Guvernului evaluată la 1,8 milioane de lei, sub forma unuia dintre cele mai luxoase hotele din centrul capitalei. În octombrie 1992, la conducerea companiei apare și Artur Gherman.

 

Jurnaliștii publicației au citat mai multe ziare din Federația Rusă, care susțineau că firma Seabeco era utilizată pentru spălarea banilor fostului Comitet Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, în companie fiind implicați mulți ofițeri KGB stabiliți în Europa.

În replică, ginerele președintelui Snegur, Artur Gherman, a negat aceste acuzații și a declarat pentru „Molodej Moldovî” că Seabeco este de fapt unul dintre puținii investitori străini în țară și că ar fi auzit prima dată de această firmă, în 1990, când ocupa funcția de consilier pe probleme economice al premierului Druc. El a mai menționat că firma Seabeco nu a apărut întâmplător la Chișinău, totul făcându-se la sugestia conducerii de la Moscova. În România, săptămânalul „NU” din Cluj-Napoca titra pe prima pagină: „Pion într-o firmă multinațională, ginerele lui Snegur a intrat în mafia internațională”.

Investigațiile ulterioare l-au adus în atenția publică pe un oarecare Boris Birstein, un emigrant din URSS cu cetățenie canadiană și firme elvețiene. Presa de la Chișinău l-a menționat pentru prima dată în 1992, când participase la o întâlnire cu Snegur și Muravschi, iar mai târziu acesta a devenit co-președinte al Consiliului economic de pe lângă președintele țării.

Birstein apare inclusiv în dosarul transnistrean, ziariștii de la Chișinău precizând că în plin război, anume el l-a adus la Chișinău pe vicepreședintele Rusiei, Alexandr Ruțkoi, întâlnirea cu Snegur la hotelul Seabeco din Chișinău, favorizând încheierea unei înțelegeri ce a dus la încetare focului. Presa mai scria că era mereu păzit și că la aeroport era întâmpinat de însuși ministrul de Interne.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
1991 – Moldova aflată la început de independență și în criza generală provocată de căderea URSS

1991 – Moldova aflată la început de independență și în criza generală provocată de căderea URSS

Calendarul Independenței: Anul 1992 – Război la Nistru, criză politică, economie în continuă scădere și primul campion olimpic

Calendarul Independenței: Anul 1992 – Război la Nistru, criză politică, economie în continuă scădere și primul campion olimpic

„Vă vom organiza două Republici!” sau Războiul de pe Nistru – Primul test al Independenței noastre

„Vă vom organiza două Republici!” sau Războiul de pe Nistru – Primul test al Independenței noastre

Advertoriale
Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.