„Partidul Democrat din Moldova condamnă atacurile la adresa vicepreședintelui PDM Alexandru Pânzari. Acesta este un profesionist, un patriot și un om căruia îi pasă de țară, iar în funcțiile pe care le-a deținut ca șef al IGP și ca ministru al Apărării, a luptat cu criminalitatea și a avut grijă de securitatea țării și a cetățenilor. Considerăm că prin reținerea acestuia, unii dintre cei care ar fi trebuit până acum să lupte cu hoții și corupții încearcă astfel să se dea bine pe lângă noua putere. Cerem tuturor să nu se grăbească să îl judece și să îl condamne pe Alexandru Pânzari. Credem că domnului Pânzari i se va face dreptate și sperăm că acesta va avea parte de o justiție corectă, așa cum li s-a promis cetățenilor în această campanie electorală”, se spune în declarația Partidului Democrat.
Ex-ministrul Apărării și fost șef al IGP, Alexandru Pînzari, a fost reținut de ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și procurori, după ce au avut loc percheziții la domiciliul său. Potrivit procurorilor, în următoarele 48 sau, după caz, 72 de ore, urmează să fie determinată calitatea procesuală a lui Alexandru Pânzari, precum și măsura preventivă care va fi aplicată.Amintim că, dosarul este cercetat prin prisma comiterii următoarelor infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.