45% din angajații Poliției de Frontieră au fost deja imunizați împotriva COVID-19

45% din angajații Poliției de Frontieră au fost deja imunizați împotriva COVID-19
Sursa Foto: border.gov.md

Centrul medical al Poliției de Frontieră înregistrează o rată de vaccinare de 45.6%, ceea ce înseamnă un număr total de 1552 de doze administrate. Au beneficiat de imunizare atât polițiștii de frontieră, dar și membrii de familie.

„Cei care au dat un exemplu de responsabilitate și de seriozitate față de pericolul ce îl prezintă acest virus, au fost lucrătorii medicali ai instituției. Toți au administrat vaccinul antiCovid, inclusiv rapelul. Sunt urmați de către elevii și cadrele didactice din cadrul Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei, cu un coeficient de 85% din totalul numărului de personal al instituției de învățământ”, se arată în comunicatul instituției.

Vorbind în cifre, până în prezent, s-au vaccinat 1228 de polițiști de frontieră și alte 324 de persoane, rude de gradul I.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
550 de cadre didactice, vaccinate în prima zi a maratonului de imunizare împotriva COVID-19

550 de cadre didactice, vaccinate în prima zi a maratonului de imunizare împotriva COVID-19

Afaceri cu petrol la frontieră, duty-free, înțelegeri cu Filat și mandate de arestare. Drumul Partidului Politic Șor de la „Ravnopravie” la Parlament (VIDEO)

Afaceri cu petrol la frontieră, duty-free, înțelegeri cu Filat și mandate de arestare. Drumul Partidului Politic Șor de la „Ravnopravie” la Parlament (VIDEO)

Operațiunea MAC-2021: Polițiștii din Fălești au depistat droguri la domiciliul unui tânăr

Operațiunea MAC-2021: Polițiștii din Fălești au depistat droguri la domiciliul unui tânăr

Advertoriale
Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Vadim Ceban: Sunt cazuri, când gradul de vulnerabilitate energetică din factură diferă de cel stabilit de Guvern. Cu ce soluție vine Moldovagaz
  • 2
    Institutul pentru Studiul Războiului: Putin pregătește Rusia pentru un război prelungit de cucerire în Ucraina
  • 3
    ANRE a primit cererile de ajustare a tarifelor la energie electrică. Urmează trei zile pentru examinarea solicitărilor
  • 4
    Energia electrică se ieftinește: Consumatorii Premier Energy vor achita 4,62 lei/ kWh, iar clienții FEE-Nord - 4,65 lei/ kWh
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.