Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon are la dispoziție 10 zile ca să revină în țară. Aceasta în condițiile în care ședința de judecată a fost întreruptă până la 12 august, când judecătorii se vor întruni pentru examinarea solicitării procurorilor anticorupție.
AGORA amintește că procurorul din cadrul Procuraturii Anticorupție a solicitat la 2 august magistraților aplicarea în privința lui Veaceslav Platon a măsurii preventive – arestul cu anunțarea în căutare pentru reținere și executarea măsuri preventive.
Solicitarea procurorului este bazată pe informațiile prezentate de Poliția de Frontieră, care confirmă faptul lipsei inculpatului de pe teritoriul țării.
Totodată menționăm că, în dimineața zilei de astăzi urma să fie examinat dosarul, întors la 30.01.2020 de Curtea de Apel Chișinău la rejudecare, în care Veaceslav Platon este acuzat că în decembrie 2016 ar fi comis coruperea activă a doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu Destinaţie Specială ,,Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanțele de judecată.
De asemenea, acesta mai este acuzat și de faptul că în 2016, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni la trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor interpuși, a organizat sustragerea banilor deţinuţi pe conturile companiilor.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.