Europa depășește pragul de 60 de miloane de infectări cu COVID-19 de la începutul pandemiei

Europa depășește pragul de 60 de miloane de infectări cu COVID-19 de la începutul pandemiei

Peste 60 de milioane de infectări cu noul coronavirus au fost înregistrate în Europa de la începutul pandemiei de COVID-19, reprezentând aproximativ 30% din totalul cazurilor raportate la nivel mondial, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de Agerpres.ro.

Biroul regional pentru Europa al OMS a lansat un apel public prin care a cerut ţărilor europene să depună eforturi mai mari pentru a obţine progrese mai rapide şi mai echitabile în ceea ce priveşte vaccinarea oamenilor împotriva COVID-19, insistând asupra disparităţilor ample care există între ţările de pe acest continent.

Deşi ratele de vaccinare din Europa sunt printre cele mai mari din lume, directorul biroului regional al OMS pentru urgenţe, Dorit Nitzan, a spus că multe persoane din categoriile prioritare - precum vârstnicii şi angajaţii din domeniul sănătăţii - nu au fost încă vaccinate.

În Europa au fost raportate peste 1,2 milioane de decese asociate maladiei COVID-19. La nivel global, numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 4,2 milioane, potrivit unui bilanţ publicat de OMS.

OMS are în total peste 50 de ţări membre în regiunea Europa, inclusiv state precum Rusia, Ucraina şi Turcia.Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a înregistrat până în prezent 34,4 milioane de infectări şi peste 740.000 de decese asociate COVID-19 în rândul celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene şi al celor trei state partenere - Norvegia, Islanda şi Liechtenstein -, care fac parte din spaţiul economic european.

Şi în interiorul UE există disparităţi ample în privinţa ratelor de vaccinare anti-COVID-19, întrucât unele ţări, precum Bulgaria şi România, se află cu mult în spatele altor state membre

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Criza ruso-occidentală legată de Ucraina, discutată la Moscova de miniștrii Apărării ai Rusiei și Marii Britanii

Criza ruso-occidentală legată de Ucraina, discutată la Moscova de miniștrii Apărării ai Rusiei și Marii Britanii

Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile

Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Votat în lectură finală: Avocații rămân fără imunitate - pot fi reținuți în cazul unor infracțiuni flagrante
  • 2
    EDITORIAL | De ce adresarea președintei m-a lăsat rece
  • 3
    Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare
  • 4
    Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.