Russian Premier League: Un meci de fotbal a fost întrerupt din cauza unui șarpe ajuns pe gazon (VIDEO)

Russian Premier League: Un meci de fotbal a fost întrerupt din cauza unui șarpe ajuns pe gazon (VIDEO)

Partida dintre Akhmat Grozny și Sochi, desfășurată în cadrul etapei a doua din Russian Premier League, a oferit un moment greu de întâlnit în fotbal. Jocul a fost întrerupt pentru câteva minute. Totul din cauza unui șarpe care s-a strecurat pe gazon, scrie digisport.ro. 

După doar șase minute de la startul meciului, un șarpe a intrat pe teren, în apropierea careului de șase metri. După ce a fost observat de jucători, arbitrul a întrerupt meciul.

Câteva dintre persoanele care au intervenit au încercat să-l mute în afara terenului cu mâna sau cu piciorul, însă nu au reușit.

pic.twitter.com/k1QodM7Nrq

— No Context Russian Football (@NCRusFootball) August 2, 2021

Până la urmă, o altă persoană s-a hotărât să folosească o greblă, îndepărtând cu succes șarpele de pe gazon, iar partida a continuat fără alte incidente.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Dosarul „Trușeni”, trimis în judecată: Noi percheziții și o reținere a unui fost polițist

Dosarul „Trușeni”, trimis în judecată: Noi percheziții și o reținere a unui fost polițist

Găgăuzia, regiune cu cea mai mică rată de vaccinare. Chișinăul, pe primul loc la imunizare împotriva COVID-19

Găgăuzia, regiune cu cea mai mică rată de vaccinare. Chișinăul, pe primul loc la imunizare împotriva COVID-19

CSP, încă fără membru în Comisia de evaluare a performanțelor procurorului suspendat Stoianoglo: Candidații n-au exprimat nici acordul, nici dezacordul

CSP, încă fără membru în Comisia de evaluare a performanțelor procurorului suspendat Stoianoglo: Candidații n-au exprimat nici acordul, nici dezacordul

Advertoriale
LIVE TEXT. Lansarea rezultatelor celui mai amplu studiu demografic realizat în Republica Moldova - Generații și Gen

LIVE TEXT. Lansarea rezultatelor celui mai amplu studiu demografic realizat în Republica Moldova - Generații și Gen

Se anunță rezultatele celui mai complex studiu Generații și Gen din istorie. Iată ce date va prezenta

Se anunță rezultatele celui mai complex studiu Generații și Gen din istorie. Iată ce date va prezenta

Posibilități pentru afacerea ta în Săptămâna Reducerilor la Paynet

Posibilități pentru afacerea ta în Săptămâna Reducerilor la Paynet

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 3
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
  • 4
    CtEDO constată: La ședința în care Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară nu i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.