12 localități au rămas fără curent electric, iar zeci de copaci au fost doborâți în urma ploilor

12 localități au rămas fără curent electric, iar zeci de copaci au fost doborâți în urma ploilor

Salvatorii au intervenit în mai multe situații de risc în urma ploilor torențiale cu vânt puternic, de ieri, 2 august, pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, echipele de intervenție au fost solicitate pentru a efectua lucrări de defrișare a copacilor prăbușiți de rafalele de vânt puternic și să pompeze apa din subsolurile mai multor gospodării.

La Bălți pompierii au efectuat trei intervenții de defrișare a copacilor prăbușiți pe carosabile, care blocau circulația. Asemenea lucrări au fost efectuate de salvatori în localitatea Năpădeni, raionul Ungheni, localitatea Hâjdieni, raionul Glodeni, satul Chetrosu, raionul Drochia.

Totodată, salvatorii au înlăturat copaci căzuți pe țevile de gaz la Anenii Noi, dar și în satul Râuțel, raionul Fălești. Iar în localitatea Biruința, la Sângerei, de intervenția IGSU a fost nevoie după ce un copac s-a prăbușit peste un bloc locativ cu cinci nivele.

Publicitate

În orașul Vatra, salvatorii au înlăturat mai mulți copaci, care în urma vântului puternic s-au prăbușit și au blocat calea ferată.

De asemenea pompierii au pompat 150 de tone de apă din subsolul unei gospodării din satul Coșnița, raionul Dubăsari și 60 tone de apă din beciul unei case de locuit. Lucrări similare au fost efectuate și în localitatea Slobozia –Dușca unde pompierii au pompat 10 tone de apă din beciul unei case.

Potrivit datelor prezentate de furnizorii energiei electrice, în urma ploilor torențiale cu grindină și vânt puternic, la data de 2 august, către ora 23:00, 12 localități din raioanele Anenii Noi, Ștefan-Vodă, Orhei, Ialoveni și Leova, au fost deconectate de la energie electrică, iar astăzi 3 august, toate localitățile au fost reconectate la sursa de energie electrică.

Amintim că ieri, 2 august, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de ploi și vânt puternic.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal