Natalia Gavrilița: „Este strigător la cer că în 2021 sunt persoane cu pensii de 800 de lei. Vom asigura pensia minimă de 2.000 de lei”

Natalia Gavrilița: „Este strigător la cer că în 2021 sunt persoane cu pensii de 800 de lei. Vom asigura pensia minimă de 2.000 de lei”

Candidata desemnată la funcția de premier, Natalia Gavrilița, dă asigurări că în cazul în care garnitura Guvernului propus va fi învestită, prioritar vor fi întreprinse măsuri de majorare a pensiei minime până la 2.000 de lei. Obiectivul este inclus în Programul de guvernare prezentat la 3 august. Declarația a fost făcută la emisiunea „Moldova în Direct” la moldova1.

Natalia Gavriliță a ținut să amintească că majorarea pensiilor a fost una dintre promisiunile PAS din campania electorală și promite că în primele luni de activitate a potențialului Guvern ar urma să se întreprindă măsuri în acest sens.

„Noi vom asigura și vom realiza acest deziderat de creștere a pensiilor la 2.000 de lei. Este strigător la cer că avem în 2021 că avem persoane cu pensii de 800 de lei cu stagiu de muncă, sau persoane la care gospodăriile agricole le-au pierdut actele, sau nici nu și-au dat seama că salariul le-a fost plătit în plic pentru că nu aveau alte oportunități de angajare”, a spus Gavrilița.

Publicitate

Pensia minimă ar urma să fie majorată în toamnă, susține Gavrilița. Aceasta vizează persoanele care au împlinit stagiul de cotizare, dar au pensii sub 2.000 de lei. Cât despre restul pensionarilor, Gavriliță susține că majorările necesită timp și rezultate în sectorul economic.

„Evident pensia trebuie să fie mai mare la cei care au contribuit mai mult. În același timp, suntem obligați să corectăm o nedreptate istorică pentru că în anii 90, în anii 2000, statul a fost slab și sistemul a fost slab. Pentru creșterea progresivă a pensiilor avem nevoie de resurse și creșterea economică. De aceea noi am stabilim în Programul de guvernare un mecanism prin care vor crește pensiile odată cu creșterea economică”, a precizat Gavrilița. 

Menționăm că un punct din Programul de guvernare propus de Gavrilița prevede „Majorarea pensiei minime până la nivelul de 2.000 de lei în trimestrul patru al anului 2021 și asigurarea unei creșteri durabile a acesteia, precum și compensarea integrală a medicamentelor pentru titularii celor mai mici pensii”.

AGORA amintește că la 3 august Natalia Gavrilița a prezentat echipa candidaților pentru funcții de miniștri în viitorul Guvern. În aceeași zi a fost publicat și Programul de guvernare care va fi prezentat în ședința plenară din 6 august. Acesta a fost intitulat „Moldova vremurilor bune” și prevede un șir de măsuri prin intermediul căror noua garnitură a Guvernului își propune să redreseze situația în mai multe domenii de activitate.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal