Puterea leului independent - 36 de ani de economii pentru a cumpăra un apartament. Ce schimbări au suferit veniturile moldovenilor de la independență încoace
În august 1991, Republica Moldova a pornit pe calea lungă şi dificilă a transformărilor, iar acest lucru s-a făcut resimțit mai ales din punct de vedere economic. În condițiile în care noile realități veneau în contradicție cu trecutul politic şi social al țării, schimbarea s-a produs pe parcursul unei lungi perioade de tranziție, în care economia țării a trecut prin mai multe crize. Poziția leului pe piață a suferit fluctuații intense, iar în raport cu dolarul acesta s-a depreciat de patru ori pe parcursul celor 30 de ani, pornind de la 4,4 lei pentru un dolar, în anii '90, și ajungând astăzi la 17,8 lei.
・
O populație la limita existenței
Potrivit celui dintâi raport despre Republica Moldova întocmit de Organizația Națiunilor Unite, prima etapă a tranziţiei a dus la un nivel înalt al nemulţumirii sociale în țară. Ritmul scăzut al reformei, deşi constant, a fost însoţit de scăderea nivelului de trai și sporirea ratei şomajului.
Din cauza reducerii productivităţii industriale şi a privatizării întreprinderilor care erau anterior proprietate de stat, rata șomajului a fost în continuă creștere. În timp ce rata oficială de la începutul anului 1995 era de doar 20.500 de șomeri, rata reală a fost estimată a fi de circa 10 ori mai mare, adică 250.000 de persoane. Întârzierile în plata salariilor, care în 1995 erau de 17 milioane de lei (3,8 milioane de dolari SUA) și salarii extrem de mici completează tabloul crizei din Republica Moldova independentă.
noi.md
În 1997, datoriile salariale erau estimate la 360 de milioane de lei, iar decalajul dintre data legală şi cea reală de achitare a salariului se afla în continuă creştere. În 1993-1996, cota datoriilor salariale s-a mărit de cinci ori. Valoarea salariului minim, oficial stabilit printr-o Hotărâre Guvernamentală la 1 iunie 1994 era de 18 lei, adică 4 dolari lunar.
În 1993, mai mult de 50% din populaţie nu putea să-şi permită coşul minim de consum. În timp ce salariul mediu lunar era de 86 de lei (19,5 dolari SUA) pe lună, minimul de existență era calculat la 295 de lei (67 de dolari SUA) pe lună.
Sondajul „Opinia”, realizat în 1995 demonstra că populația se confruntă cu multe lipsuri. Aproximativ 32% dintre respondenţi considerau că trăiesc sub nivelul sărăciei, acest lucru însemnând că se alimentau sub nivelul minimului fiziologic. 57% au declarat că nivelul vieţii era destul de scăzut, iar 10,5% considerau nivelul lor de viaţă satisfăcător.
Potrivit datelor oficiale, în anii 90 sărăcia afecta circa 80% din populaţia ţării, în rândul oamenilor săraci făcându-și apariția noi categorii: funcţionari, pedagogi, medici, intelectuali din sfera culturii şi artelor.
Preţurile, prea mari în comparaţie cu veniturile, au limitat substanţial consumul. Astfel, între 1990-1996, consumul anual per capita s-a micşorat la carne cu 57%, lapte şi produse lactate - cu 48%, ouă - cu 47%, zahăr - cu 60%.
În perioada de după independență veniturile lunare medii nu acopereau cheltuielile necesare unui trai decent. Calculele din acele vremuri arată că un salariu mediu ajungea doar pentru procurarea a 109 pâini, de exemplu, sau a 430 de ouă.
De notat că indicele preţurilor de consum în perioada ianuarie 1994 - iunie 2021 a constituit 2714,44%, ceea ce înseamnă că preţurile medii de consum au crescut de circa 27 de ori. Mărfurile şi serviciile în valoare de un leu la începutul lunii ianuarie 1994 au valorat 27 de lei la sfîrşitul lunii iunie 2021. Potrivit Biroului Național de Statistică, rata inflaţiei în perioada ianuarie 1994 - iunie 2021 a constituit 2614,44%.
La începutul anilor 90, economia Moldovei s-a prăbușit, PIB-ul per capita scăzând de la 909 dolari în 1990, la 402 în 1994, și 282 în 1999, înregistrându-se astfel o scădere de 69% în primii 10 ani de democrație.
Potrivit rapoartelor ONU, printre ţările Europei de Est şi ţările CSI, Moldova era una din cele mai afectate de sărăcie.
Sintagma „cea mai săracă țara din Europa” a rămas actuală pe parcursul multor ani de independență. Potrivit clasamentului Fondului Monetar Internațional din 2021, Republica Moldova este a doua cea mai săracă țară din Europa, cu un Produs Intern Brut pe cap de locuitor de 13.878 dolari. Pe ultimul loc se clasează Kosovo, cu un PIB pe cap de locuitor de mai puțin de 12 mii de dolari.
Leul moldovenesc a fost introdus ca monedă naţională la 23 noiembrie 1993, până atunci în circulație fiind puse cupoanele.
Începând cu 1994, datoria externă Republicii Moldova a început să crească în mod constant, iar până în la sfârșitul anului 2003, aceasta a crescut cu aproape trei ori. Totodată, investițiile au fost în declin permanent. Astfel, între 1991 și 2000, scăderea a fost de peste 90%.
Deconectarea de la sistemul sovietic
Tranziţia de la sistemul economic strict centralizat, bazat în exclusivitate pe proprietatea de stat, la un model bazat în primul rând pe proprietatea privată şi relaţiile de piaţă a fost anevoioasă din mai multe motive, printre care se înscrie şi inerţia comportamentală a întregii societăţi. Rapoartele internaționale din acea vreme sugerau că statul independent a fost constituit „de jure”, nu și „de facto”, motiv pentru care progresul economic al țării a fost unul lent și anevoios.
Deconectarea de la sistemul sovietic a pus o mare problemă industriei țării. În 1995, 38% din capacităţile de producţie industriale (inclusiv circa 80% din electroenergetică, 90% - din producerea oţelului şi laminatelor, 40% - din fabricarea conservelor) erau amplasate în Transnistria.
În același timp, Moldova urma un proces intens de privatizare a fostelor posesiuni ale statului. Între 1993 şi 1994, s-au privatizat 41% din apartamente şi 25% din proprietățile agricole.
În rezultatul acestui proces au fost privatizate 1.979 de întreprinderi mari, mijlocii şi mici, precum şi 77% din fondul locativ de stat, propus pentru privatizare în noiembrie 1995.