Partidul Acțiune și Solidaritate înregistrează la 4 august primul proiect de lege în Parlamentul de legislatura a XI-a. Acesta prevede îmbunătățirea modului de verificare a averilor și intereselor de către Autoritatea Națională de Integritate.
„Acest proiect prevede o serie de modificări care vor fortifica activitatea ANI, printre care - introducerea declarării bunurilor la valoarea reală, clarificarea rolului și competențelor inspectorilor de integritate, ai conducerii ANI și al Consiliului de Integritate, posibilitatea aplicării unui avertisment (în locul eliberării din funcție) însă doar atunci când este vorba de un conflict de interese minor, precum și alte modificări importante”, screi pe pagina sa de Facebook, deputatat PAS Olesea Stamate.
AGORA amintește că recent deputații PAS din Parlamentul Republicii Moldova au desfășurat consultări publice la care au discutat amendamente la Legea privind piața produselor petroliere și la legislația care se referă la funcționarea Autorității Naționale de Integritate.
Totodată precizăm că, la 26 iulie a avut loc prima ședință a Parlamentului ales la 11 iulie. Legislativul a fost constituit. Ulterior, la ședința din 29 iulie s-au ales organele de lucru ale acestuia.
Vezi și aceste știri

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)

Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei

„Gata cu monopolul”: Spînu anunță că toți operatorii de taxi vor putea prelua pasageri de la aeroport
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
