Ar fi propus mită de 10 mii de euro unui funcționar public, iar acum riscă până la șapte ani de închisoare

Ar fi propus mită de 10 mii de euro unui funcționar public, iar acum riscă până la șapte ani de închisoare
Foto simbol

Un comerciant din capitală ar fi încercat să mituiască un funcţionar al Preturii Buiucani cu 10.000 de euro, ca să obţină un loc la piaţă. Potrivit denunţătorului, comerciantul ar fi dorit să amplaseze o gheretă pentru comercializarea produselor agricole în sectorul Buiucani, iar ca să obţină permisiunea i-ar fi promis angajatului Preturii un comision de 10 la sută din venitul lunar.  

Pentru că oferta antreprenorului a fost ignorată de funcționarul public, acesta ar fi insistat să-i transmită 10.000 de euro ca primă tranşă din comisioanele lunare ulterioare.

Cazul a fost raportat la CNA, iar pe marginea faptelor descrise a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere activă.

Bărbatul a fost reţinut şi plasat în izolatorul CNA. El este cercetat penal pentru corupere activă şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă până la șapte ani de închisoare și amendă de până 700 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Două angajate ale SFS au ajuns pe mâna CNA. Acestea ar fi estorcat 40 mii de lei de la un agent economic

Două angajate ale SFS au ajuns pe mâna CNA. Acestea ar fi estorcat 40 mii de lei de la un agent economic

Olesea Stamate ar putea fi propusă șefă la CNA? Cum comentează informația deputata PAS (VIDEO)

Olesea Stamate ar putea fi propusă șefă la CNA? Cum comentează informația deputata PAS (VIDEO)

„Am să vă iau „paravozom” din urma mea”. CNA a făcut publice imagini video din dosarul de la Criuleni (VIDEO)

„Am să vă iau „paravozom” din urma mea”. CNA a făcut publice imagini video din dosarul de la Criuleni (VIDEO)

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Convorbiri la tarife naționale în tot spațiul UE? Autoritățile negociază excluderea tarifelor de roaming pentru țara noastră
  • 2
    Un angajat al Serviciului Vamal și o persoană suspectată de contrabandă, reținuți de procurori. Ce învinuiri li se aduc
  • 3
    TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul
  • 4
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.