Socialiștii, deranjați de faptul că în Guvernul propus de Gavrilița nu se respectă egalitatea de gen (FOCUS)

Socialiștii, deranjați de faptul că în Guvernul propus de Gavrilița nu se respectă egalitatea de gen (FOCUS)

Deputatul socialist Vasile Bolea s-a arătat deranjat de faptul că în Guvernul propus de Natalia Gavrilița nu se respectă egalitatea de gen. Asta deși în Guvernul Chicu, care a fost votat cu ajutorul deputaților PSRM, a fost o singură femeie, fiind vorba de ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu.

„La elaborarea listei candidaților la funcția de membru al Guvernului, candidatul la funcția de Prim-ministru, trebuie să țină cont de criteriile egalității de șanse între bărbați și femei, corelate cu cele de merit. Din cei 17 membri ai Guvernului, doar patru membri sunt femei, inclusiv și dvs., cota gender nefiind respectată. Cum credeți în cât timp Curtea Constituțională, pe motiv de nerespectarea procedurii sau a legii, va anula hotărârea Parlamentului în 100 de zile, în 6 luni sau pentru a drege busuiocul câțiva membri ai Guvernului, bărbați se vor declara în fața Curții drept femei?”, a întrebat deputatul socialist Vasile Bolea.

În replică, prim-ministra desemnată, Natalia Gavrilița a susținut că această sesizare ar putea fi respinsă și că de fapt, s-a încercat cooptarea a mai multor femei în viitorul executiv, dar majoritatea dintre acestea au refuzat.

„În procesul de selectare a candidaților, am încercat să aducem mai multe femei, am avut mai multe discuții, din păcate au refuzat această funcție, în același timp am selectat cei mai buni profesioniști, de aceea profesionalismul și integritatea au fost criteriile de bază”, a declarat Gavrilița.

Astăzi, Parlamentul Republicii Moldova urmează să poarte dezbateri asupra programului de activitate a Guvernului și să acorde un vot de încredere cabinetului de miniștri condus de Natalia Gavrilița.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo

Biserica rusă l-ar putea canoniza pe militarul Alexandr Suvorov. O asemenea propunere a venit din partea lui Serghei Șoigu

Biserica rusă l-ar putea canoniza pe militarul Alexandr Suvorov. O asemenea propunere a venit din partea lui Serghei Șoigu

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un tânăr originar din Moldova ar fi decedat în războiul din Ucraina
  • 2
    EDITORIAL | Serbările de sfârșit de an școlar, ca un show al crizelor existențiale ale părinților
  • 3
    Ministerul rus de Externe: Moscova va monitoriza reacția Chișinăului la posibilele livrări de arme NATO
  • 4
    Un diplomat rus și-a dat demisia: Niciodată nu mi-a fost atât de rușine de țara mea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.