Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a fost surprins pe străzile Londrei de un moldovean. Cavcaliuc era însoțit de încă un bărbat. Imaginile video au fost postate de Jurnal TV. La scurt timp ce secvența video a fost publicată, liderul PACE a venit cu o reacție.
UPDATE. 21:30 După ce au fost postate imaginile video, Gheorghe Cavcaliuc a confirmat informația: „Da, confirm că sunt în Londra, aici îmi desfășor la moment activitatea profesională în compania internațională unde activez de peste doi ani. Despre acest lucru am informat oficial organele din R. Moldova. Rog, să-mi fie respectat dreptul la viața privată și prezumția nevinovăției lăsând la o parte jocurile politice și insinuările”, scrie Cavcaliuc pe pagina sa de Facebook.
Știrea inițială: Martorul care a înregistrat secvența video susține că liderul PACE ar fi ieșit dintr-un local din cartierul Paddington al capitalei Marii Britanii.
Amintim că la 16 iulie curent, Procuratura Generală a dispus aducerea forțată a lui Gheorghe Cavcaliuc. Asta după ce liderul PACE a refuzat să se prezinte la Procuratura Sângerei pentru a fi pus sub învinuire în dosarul „verde de briliant”. Acesta spunea că nu a venit pentru că nu are încredere în întregul corp de procurori, dar și pentru că avocatul lui s-ar afla în concediu.
Iar la 20 iulie, Cavcaliuc a scris pe o pagină de socializare că este în drum spre casă, loc unde deocamdată nu a ajuns.
La distanță de o săptămână, Liderul PACE apare din nou și spune că nu se va întoarce în R. Moldova. Mai mult, politicianul cere recuzarea procurorei Zaharia Ludmila, cea care instrumentează dosarul „verde de briliant” și cea care a cerut aducerea forțată a lui Cavcaliuc în țară.
Vezi și aceste știri

Mai mulți membri ai comisiei de selectare a noul șef PCCOCS au demisionat. Iată ce urmează

Luna în care a început războiul. În februarie, AGORA va crea materiale de autor despre Ucraina și oamenii ei
