„Pentru a demonstra că a fost deținută în instituția penitenciară peste termen, reclamanta a trecut printr-un proces îndelungat, zeci de ședințe și complete de judecată. Din cauza erorii instanței de judecată legată de calcularea termenului executării pedepsei cu închisoarea, reclamanta s-a aflat ilegal în detenție cu 263 de zile mai mult, decât termenul stabilit în baza sentinței de condamare. Pentru a-și recupera prejudiciul cauzat de detenția ilegală și arbitrară, reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu o acțiune civilă. În cererea sa, reclamanta a solicitat repararea prejudiciului moral și material cauzat din contul statului. Reclamanta a solicitat instanței de judecată aplicarea directă a prevederilor CEDO în cazul său, din motivul lipsei unor norme speciale în legislația națională care ar fi aplicabile în situații similare”, se arată în comunicatul PromoLEX.
Termen de mai bine de 2 ani, cauza s-a aflat în examinare la Judecătoria Chișinău sediul Centru, pentru ca acum câteeva zile, instanța să admită parțial acțiunea.
„Pentru compensarea prejudiciului cauzat, a fost acordată suma de 44272 lei drept prejudiciu material, dar și suma de 263000 lei drept prejudiciu moral, ceea ce constituie echivalentul a 1000 lei pentru fiecare zi de detenție ilegală. Hotărârea este cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 zile.”
Anterior, avocații Asociației Promo-LEX, au reprezentat în instanțele naționale alte două cauze similare. Este vorba despre cazul lui Vladimir Obneavco, care a fost deținut ilegal în penitenciar timp de 17 zile, dar și cazul lui Vladimir Karatun, care a fost deținut cu 36 de zile mai mult, decât termenul stabilit inițial de instanța de judecată.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.