Misiunea de asistență tehnică a Departamentului Afacerii Bugetar Fiscale (FAD) din cadrul Fondului Monetar Internațional se află în aceste zile la Chișinău. Experții au avut o întrevedere astăzi cu șeful Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, în cadrul căreia au discutat despre eficientizarea și modernizarea Fiscului.
„Reprezentanții FAD au menționat, în contextul reformelor de modernizare a SFS, necesitatea unei baze adecvate de finanțare, crearea unei echipe puternice de manageri, cât și imperativul unei bune legislații în domeniu. Astfel, este necesar ca SFS să fie condus de un șef puternic, care să supravegheze integritatea implementării reformelor, într-o perioadă în care accentele sunt puse pe consolidarea oficiului și unificarea structurală a autorității fiscale”, se spune într-un comunicat al Serviciului Fiscal de Stat.
Riscul de a pierde sprijinul politic
Totodată, s-a mai discutat despre reforme și ce urmează a fi implementat „pentru a atinge un salt calitativ și pentru a asigura modernizarea ireversibilă a Serviciului Fiscal de Stat, în condițiile în care oricând există riscuri de a pierde sprijinul politic”.
Părțile au mai abordat și problema conformării fiscale a persoanelor cu venituri mari, fiind menționate actualele lacune legislative la acest capitol.
De asemenea, s-a discutat responsabilizarea penală pentru fraude fiscale, în contextul proiectului de Lege care prevede de a investi Fiscul cu atribuția de urmărire penală a infracțiunilor fiscale, precum și care să fie modalitățile de interacțiune cu alte structuri.
Ce face FAD la Chișinău
În perioada 13-26 mai 2015, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a găzduit Misiunea de asistență tehnică a Departamentului Afaceri Bugetar Fiscale (FAD) din cadrul Fondului Monetar Internațional.
Obiectivul acestei Misiuni este de a asigura o evaluare a progreselor obținute de către Serviciul Fiscal de Stat în procesul de dezvoltare a administrării fiscale și, totodată, să ofere recomandări de consolidare a administrării fiscale.
Concluziile și recomandările Misiunii vor servi la stabilirea noilor priorități privind activitatea SFS, cât și la identificarea unor noi metode de anihilare a problemelor existente în domeniul administrării fiscale.
Vezi și aceste știri

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin: I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski

În 2020, veniturile din vânzări ale IMM-urile din Moldova au constituit peste 39% din totalul pe economie (GRAFIC)
