Un bărbat de 40 de ani, suspectat de omor. L-ar fi ucis pe proprietarul locuinței unde închiria o cameră

Un bărbat de 40 de ani, suspectat de omor. L-ar fi ucis pe proprietarul locuinței unde închiria o cameră
Sursa Foto: politiacapitalei.md

Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de oamenii legii pentru că ar fi comis un omor. Potrivit poliției, acesta și-a recunoscut vina. Cearta ar fi pornit după ce suspectul și victima au băut împreună. Din cauza conflictului iscat, agresorul l-ar fi lovit pe celălalt. Abia spre dimineață, inculpatul și-a dat seama că victim nu răsuflă. Acesta și-a strâns lucrurile și a părăsit locuința.

„În dimineața zilei de 9 august curent,  serviciul de garda a Inspectoratului de poliție Centru, a fost sesizat chiar de suspect,  comunicând că într-un apartament de pe str. Vasili Dokuceaev, se află cadavrul unui bărbat”, se arată în comunicatul Poliției.

Polițiștii au găsit în apartament cadavrul proprietarului care s-a dovedit a fi în vârstă de 46 ani, iar în urma examinării medico legale s-a stabilit că cadavrul avea semne de moarte violentă în regiunea cutiei toracice și în regiunea capului. Totodată, polițiștii au stabilit că suspectul închiria o cameră din apartamentul victimei, acesta părăsind locul faptei.

Suspectul a fost reținut ulterior. Bărbatul este cercetat penal pentru ,,Omor”, conform legislației penale în vigoare el riscă închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Carabinierul condamnat pentru omorul de la Elizaveta a fost eliberat în legătură cu expirarea termenului de arest

Carabinierul condamnat pentru omorul de la Elizaveta a fost eliberat în legătură cu expirarea termenului de arest

Un ucrainean a sunat la poliție și a spus că a omorât un bărbat, în speranța că i se va curăța drumul din localitate

Un ucrainean a sunat la poliție și a spus că a omorât un bărbat, în speranța că i se va curăța drumul din localitate

Un bărbat s-a înecat în râul Nistru. Internetul vuiește că ar fi fost omorât în bătaie de așa zișii  grăniceri transnistreni. Ce spun cei de la Reintegrare

Un bărbat s-a înecat în râul Nistru. Internetul vuiește că ar fi fost omorât în bătaie de așa zișii grăniceri transnistreni. Ce spun cei de la Reintegrare

Advertoriale
Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”
  • 2
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
  • 3
    Plătesc mai mult, dar consumă mai puțin. Factura pentru căldură la Parlament, ANRE și Curtea de Conturi sau cât costă încălzirea instituțiilor (INFOGRAFIC)
  • 4
    Salariile și beneficiile demnitarilor: Pază de stat, pașaport diplomatic, transport gratuit sau bani pentru chirie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.