Potrivit noilor modificări, Adunarea Generală a Judecătorilor se poate convoca și online, având în vedere condițiile pandemice. Printre altele, toate hotărârile acesteea vor trebui publicate pe internet, chiar în ziua votului.
S-au operat schimbări și la capitolul data convocării Adunării Generale a Judecătorilor. Anunțul trebuie făcut cu cel puțin două luni înainte și nu cu doar o lună înainte cum era anterior. Ședințele extraordinare tot trebuie anunțate mult mai devreme, cu o lună înainte.
Totodată, candidații la funcția de membru CSM vor putea face campanie în rândul colegilor săi, iar președinții instanțelor judecătorești vor fi obligați să faciliteze întâlnirile cu judecătorii. De asemenea, candidații vor putea solicita reducerea cu 50% a sarcinii de muncă pe perioada campaniei. Aceleași condiții se aplică și în cazul candidaților CSP. Acestia au posibilitatea de a desfășura o campanie de promovare, procurorii șefi facilitând întâlnirile candidaților cu procurorii, iar la solicitare, candidatul va putea beneficia de reducerea cu 50% a sarcinii de muncă pe perioada campaniei.
Trebuie de menționat că în documentul publicat de site-ul Parlamentului, se stipulează că se reduce numărul membrilor CSM aleși din rândul judecătorilor de la șapte la șase. Respectiv, patru din cadrul judecătoriilor, unul, în loc de doi, din cadrul curților de apel și unul din cadrul Curții Supreme de Justiție.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie votat în Parlament, cu votul majorității. Partidul Acțiune și solidaritate, de altfel, are majoritatea fotoliilor din Legislativ.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.
