Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică ar urma să stabilească singură prețurile de comercializare a motorinei și a benzinei de tip 95, iar tarifele să le publice zilnic pe site. Asta își propun deputații Partidului Acțiune și Solidaritate, care au înregistrat un proiect în acest sens. Respectiv, instituția va plafona doar produsele petroliere de primă necesitate, adică cele standard, iar tarifele pentru produsele premium vor fi calculate ca și până acum, fără plafonare, pentru că acestea din urmă oferă venituri adiționale stațiilor, se arată în motivația documentului.
„Acest proiect de lege este o soluție temporară și admitem că el nu este soluția ideală pentru toate problemele din domeniu. De aceea, în perioada următoare, vom începe lucrul la o inițiativă legislativă mai complexă, care să aducă mai multă eficiență, mai multă concurență pe piață”, spune Radu Marian, deputat PAS.
Pe lângă asta, proiectul relaxează condițiile de obținere a licenței, astfel încât capacitatea de stocare și cerințele minime de capital propriu să fie micșorată și respectiv, eliminată.
Proiectul urmează să fie votat în prima lectură în această săptămână.
Începând cu 1 iulie 2021, prețurile maximale de comercializare a produselor petroliere sunt determinate în conformitate cu noua Metodologie a ANRE. Noul mecanism de calcul presupune că tarifele sunt stabilite în continuare de petroliști, însă câștigurile lor sunt reglementate de ANRE.
Precizăm că, din martie 2019 până-n iulie 2021, petroliștii își stabileau și își schimbau prețurile de vânzare cu amănuntul a produselor petroliere de sine stătător, fără intervenția ANRE, așa cum era până atunci. Singura condiție era ca rata de rentabilitate anuală să nu depășească 10%.
De menționat că în ultima perioadă, pe piața petrolieră din Moldova, s-a atestat un deficit de motorină, după repetete majorări de prețuri la pompă. Trei dintre cele şase cele mai mari companii de pe piaţa petrolieră a Moldovei susţineau că nu au de unde cumpăra benzină şi motorină pentru a o vinde la staţiile de alimentare, iar problema ar fi noua metodologie de calculcare a prețurilor.
Vezi și aceste știri

Reacția ANRE la afirmațiile lui Ioniță despre legea privind piața produselor petroliere: „Sunt tendențioase, bazate pe analize superficiale și argumente eronate”

Ioniță, despre Legea privind piața produselor petroliere: „Proiectul propune să fie reglementată doar benzina standart”
