
Un moldovean a fost găsit fără suflare într-un hotel din Tel Aviv. Poliția din Israel suspectează o posibilă crimă
Un moldovean în vârstă de 30 de ani a fost găsit fără suflare, marți, 10 august, într-o cameră de hotel din sudul Tel Avivului. Preliminar, pe suprafața corpului acestuia au fost identificate semne de moarte violentă, iar polițiștii din Israel stabilesc circumstanțele în care a survenit decesul, luând în calcul posibilitatea unei crime, scrie Timesofisrael.
・
Potrivit sursei citate, bărbatul a sosit în Israel în seara zilei de luni, 9 august, și a mers la hotel pentru a sta în carantină, care este obligatorie la venirea în țară.Deocamdată, circumstanțele despre sosirea acestuia în Israel și scopul vizitei nu sunt clare.
În prezent, cetățenilor non-israelieni nu li se permite intrarea pe teritoriul țării, cu unele excepții: pentru a vizita membrii familiei de gradul I, pentru a merge la studii, la lucru, sau dacă aceștia dețin o funcție diplomatică sau sunt jurnaliști.
Pentru a solicita permisiunea de intrare, persoanele trebuie să fie vaccinate anti-COVID-19. Totuși, autoritățile din Israel, susțin că dacă bărbatul ar fi fost vaccinat și ar sosi din Republica Moldova, nu ar avea nevoie de o carantină completă de șapte zile și ar fi trebuit să fie pus în carantină numai până când rezultatele testelor serologice vor fi înregistrate la ministerul Sănătății din Israel.
Totodată, presa din regiune notează că, persoana care se află în carantină nu i se permite să contacteze cu persoane din exterior și nimeni din afară nu ar fi putut pătrunde în unitate.
Poliția din Israel a declarat că ofițerii implicați în anchetă operează cu echipamente speciale de protecție. Cauza decesului bărbatului urmează a fi stabilită.