Încă din 2005, pas cu pas, autoritățile ruse au introdus gradual mai multe restricții la importul de carne, fructe și legume din Republica Moldova, acestea ocolind însă regiunea transnistreană. Puțin mai târziu, a venit și prima lovitură majoră a anului 2006, când Gazprom a anunțat sistarea livrărilor de gaze spre Republica Moldova.
Meniul a fost completat de o „ofensivă economică” lansată la sfârșitul lunii martie, când Federația Rusă a aplicat, pentru prima dată, embargo pe vinurile moldovenești. Încercările de rezistență și declarațiile „războinice” ale lui Voronin nu i-au impresionat pe oficialii ruși, care au repurtat în cele din urmă o victorie în cadrul acestui conflict politic, plin de cedări din partea Republicii Moldova.
Prețul la gaz crește ca pe drojdii
Un alt subiect „arzător” pe agenda relațiilor bilaterale moldo-ruse, care a fost exploatat din plin de la începutul anului, a vizat prețul gazelor, care urma să fie dublat de la 80 la 160 de dolari, cerința celor de la Gazprom fiind una ultimativă. În acest sens, decidenții politici de la Chișinău au considerat această insistență drept „o tentativă de presiune asupra politicii Chișinăului în reglementarea diferendului transnistrean, precum și asupra opțiunii proeuropene a Moldovei”. Beneficiind de ajutorul Ucrainei, trecută recent prin „revoluția portocalie”, cei doi șefi de stat, Iușcenko și Voronin, s-au adresat instituțiilor europene cu un demers pentru a interveni în „războiul gazelor”.
„Presa din Rusia scria anterior că o reducere a prețului ar putea fi acceptată de către Gazprom doar în cazul în care Guvernul de la Chișinău va renunța la partea sa de acțiuni, de aproximativ 35 la sută, pe care o deține în compania „Moldova-Gaz”, în gestiunea căreia se află gazoductele din Republica Moldova. În acest caz, compania rusă ar controla, de facto, integral trnasportul gazelor în Republica Moldova. Guvernul de la Chișinău nu pare însă dispus să accepte această cedare”, scria ziarul „Flux”.
O primă soluție în această speță a fost obținută de guvernare atunci când a semnat un acord care prevedea un tarif redus de livrare a gazelor doar pentru primele trei luni ale anului. Deși prețul scădea la 110 dolari, cedarea părții moldovenești consta în majorarea participației ruse în întreprinderea MoldovaGaz. Totul a fost în van, susțineau unii jurnaliști, după ce, la 1 iulie, prețul pentru mia de metri cub de gaze ajunsese la 160 de dolari, iar tariful pentru consumatorii finali fusese majorat cu 50.4%.
Pentru comparație, e destul să menționăm că în anul 2006 Rusia a revizuit tarifele din acest domeniu cu aproape toate fostele republici sovietice. Astfel, cea mai avantajată țară a fost Belarus, care, după mai multe negocieri cu Gazprom, a reușit să obțină un preț de 100 de dolari la mia de metri cub. Ucraina a fost nevoită să accepte o creștere cu 77% a prețului, acesta ajungând la 130 de dolari. Cel mai mult a trebuit să achite Georgia, care a obținut un preț de circa 235 de dolari la mia de metri cub de gaz.
„Aducem prețurile la un nivel european”, susțineau autoritățile moldovenești, care prin vocea șefului statului se resemnau menționând că „nu avem nici o alternativă”.
Autor:
Regele Mihai vizitează Republica Moldova
La începutul verii, pe 1 iunie, a avut loc un eveniment istoric. Regelui Mihai vine în Republica Moldova, pentru prima dată după 64 de ani de la ultima vizită de acest fel în Basarabia. Acesta s-a deplasat la Țiganca, pentru a comemora ostașii căzuți în luptele din preajma acestei localități în 1941.
Transnistria acuză Chișinăul și Kievul că instituie o blocadă economică
În luna martie a anului 2006, autoritățile de la Kiev au schimbat „macazul” față de Tiraspol și au decis că toate produsele și mărfurile din regiune care vor intra în Ucraina, vor trebui să aibă documente vamale moldovenești. Totul, spunea președintele ucrainean Iușcenko, pentru a combate contrabanda pe acest segment de frontieră și a readuce „relațiile vamale în concordanță cu normele și procedurile internaționale”.
Duma de Stat a Rusiei a criticat decizia, calificând-o drept o „blocadă economică” și a acuzat noul regim vamal că nu face altceva decât să „prejudicieze economia Transnistriei și poate duce la o catastrofă umanitară”. În replică, Kievul afirma că, de fapt, Tiraspolul se autoizolează singur.
Această ipoteză era susținută și de șeful Misiunii Uniunii Europene de asistență la frontieră (MAF), generalul Ferenc Bamfi, susținea că „nu există criză umanitară în Transnistria și că în regiune sunt suficiente produse alimentare pentru toți locuitorii”.
În același timp, au urmat câteva provocări în zona de securitate și blocarea câtorva puncte de trecere a frontierei, motivul cărora era, în opinia șefului statului, „exportul de armament de către Transnistria”. Nici în acest caz, reacția Rusiei nu a întârziat să apară.
Astfel, la sfârșitul lunii martie, medicul sanitar șef al Rusiei, Ghenadi Onișcenko, declara că vinurile moldovenești și cele georgiene sunt un pericol pentru sănătatea consumatorilor ruși. Acesta a fost susținut și de ministrul rus de interne, Rașid Nurgaliev, care declara că circa o sută de cetățeni ruși mor în fiecare zi din cauza alcoolului contrafăcut. „Coniacul Barza Albă din Moldova nu mai există de trei ani, dar îl poți găsi în magazine. Este un coniac contrafăcut și ceea ce este în aceste sticle este lichid periculos pentru sănătate și viață”, a declarat Nurgaliev, adăugând că 70% din vinurile importate din Republica Moldova sunt contrafăcute.
În septembrie liderii de la Tiraspol au organizat un referendum în chestiunea proclamării independenței și aderării la Rusia, gest condamnat de Republica Moldova.
Embargoul – o decizie politică cu consecințe serioase
„Explicația e în faptul că Moscova știe prea bine că nu are dreptate, că Chișinăul procedează legal cerându-le întreprinderilor transnistriene să se înregistreze în instituțiile RM. De aceea, s-a inventat un pretext care, pe de o parte să pară legitim, iar, pe de altă parte, să-i ofere posibilitatea să lovească cât mai dureros”, scriau jurnaliștii publicației „Jurnal de Chișinău”.
Jurnaliștii de la publicația rusă „Novâie Izvestia” scriau că singurii care urmau să câștige din această decizie erau vinificatorii din regiunea Kuban, ale căror vinuri însă „sunt dense și conțin mult zahăr și nu pot fi comparate cu cele moldovenești sau georgiene”.
Novâie Izvestia
Autor:
Un lucru important de remarcat este că interdicțiile rusești nu au vizat companiile din Transnistria iar decizia luată de Rusia a afectat serios economia republicii.
Industria vinului în acel moment valora până la 25% din PIB-ul țării iar 80% dintre produsele vinicole erau exportate în Rusia, scria Radio Free Europe. În consecință, balanța comercială a țării a ajuns deficitară, înregistrând pierderi de aproape 200 de milioane de dolari din ianuarie și până în noiembrie 2006, după ce în aceeași perioadă a anului 2005, înregistrase un surplus de 86 de milioane de dolari. De asemenea, producția în industria vinului a înregistrat o scădere de 63% în comparație cu anul 2005, iar producția industrială a scăzut per total cu 6,9%.
Presa internațională scria că efectele embargoului rusesc asupra vinului moldovenesc vor fi resimțite mult timp după ridicarea acestuia, promisiune făcută anterior de Moscova. La Chișinău, reprezentanții Agenției Moldova-Vin susțineau că în 2005, niciunul din cele 170 de acte întocmite de autoritățile ruse nu au confirmat vreo necorespundere a vinurilor moldovenești cu cerințele normative și cele tehnologice. Mai mult, reprezentanții Chișinăului susțineau că în cazul unei astfel de situații urma să fie stopat doar importul partidei în care a fost constatată neregula.
Într-o analiză dedicată acestui an, Radio Europa Liberă Moldova a citat ziarul de limbă rusă „Moldavskie Vedomosti” care scria că nu toate vinurile care ajungeau pe piața rusă erau necalitative, marea majoritatea fiind destinate „fraierilor ruși”, iar această schemă se bucura de protecția mai marilor de la Chișinău și Moscova.
„În anii ’90 a început a fi produs în masă vin contrafăcut, inclusiv din produse de vin importate de peste hotare. Acest sistem a funcționat întotdeauna sub acoperirea mai-marilor ţării. Vinificatorii povestesc că în fiecare an câte 20 de companii mari colectau 1,5 - 2 milioane de dolari şi le duceau cui trebuie”, se menţiona în articolul din „Moldavskie Vedomosti”.
Din această afacere aveau de câştigat şi mulţi businessmeni ruşi. Potrivit unor ziare, peste 50% din fabricile moldoveneşti erau controlate de aceştia, iar un volum mare de produse alcoolice era transportat în Rusia în vrac şi „dizolvat” la locul de destinaţie.
După un an și jumătate de interdicții și restricții, embargoul rusesc asupra vinurilor a fost ridicat. Decizia însă nu a fost aplicată imediat.
Voronin la Moscova și prima întâlnire cu Putin, după trei ani
După o serie de insistențe și solicitări adresate administrației prezidențiale ruse, președintele Vladimir Voronin a reușit în cele din urmă să obțină o întrevedere oficială cu Vladimir Putin, pe 8 august 2006, rezultatele căreia nu au depășit însă așteptările optimiste ale liderului moldovean. Publicația internațională Jamestown remarca atunci că încercarea președintelui Voronin nu a fost de succes, în vederea ridicării embargoului și soluționării problemei transnistriene.
„Unicul rezultat al acestei întrevederi este că negocierile în domeniul economic vor continua la nivel inter-instituțional și inter-guvernamental în cadrul Comisiei pentru Cooperare Economică și Comercială moldo-rusă, care nu s-a mai întrunit din 2004, dar pe care Putin a promis că o va reactiva”, scriau ziariștii publicației americane.
Întrevederea dintre Putin și Voronin - 9 august 2006
Presa din republică susținea că Voronin ar fi primit la Moscova agenda „pactului de capitulare necondiționată a Republicii Moldova în fața Moscovei” sau că șeful statului s-a întâlnit cu Putin întrucât îl domina „frica de a nu pierde puterea și dorința de a-i asigura Partidului Comuniștilor încă un mandat, lucru imposibil de realizată fără sprijinul Moscovei”. Mai mult, unii jurnaliști scriau că liderul comunist era nemulțumit de faptul că Occidentul nu îl ajutase pe el în măsura în care îl susținea pe Saakașvili.
„Relațiile cu Moscova nu se vor ameliora în direcția realizării interesului național al R. Moldova. Moscova nu va ceda un milimetru din pozițiile sale. Cea care va ceda va fi R. Moldova. (...) De ce, după trei ani și ceva care s-au scurs de la respingerea „memorandumului Kozak”, Voronin s-a dus la Moscova cu o „năframă albă în vârf de băț”, scria ziarul „Timpul”.
La scurt timp după aceasta, diplomația rusă a prezentat un plan de reluare a negocierilor în problema transnistreană. Prima etapă presupunea „elaborarea statutului noului model al statului transnistrean”, pornind de la cele trei planuri anterioare - Kozak, Primakov și cel ucrainean. Jurnal de Chișinău a calificat aceste intenții drept o încercare de a crea pe teritoriul RM a unui stat transnistrean.
Integrare europeană doar pe hârtie
Guvernul a trecut printr-un proces de remanieri ministeriale în toamna lui 2006, după ce au fost revocați din funcție miniștrii Economiei și Justiției, Valeriu Lazăr și Victoria Iftodi, fiind înlocuiți cu Igor Dodon și respectiv Vitalie Pârlog. „Experții nu exclud faptul că Lazăr a fost demis pentru unele aprecieri critice privind mersul reformelor și declarații despre necesitatea unor schimbări în politica economică”, scria portalul moldova.org.
Spre sfârșit de an, veștile proaste continuau să vină de la Moscova, acolo unde se anunța că prețul la gaze urma să ajungă la 170 de dolari pentru mia de metri cubi, începând cu 1 ianuarie 2007. Reacția șefului statului a fost una defensivă, susținând că nu există alternative și că „în următorii cinci ani tariful la gaze pentru Moldova va fi adus la media europeană”.
Că integrarea europeană nu mergea foarte bine în realitate, era un fapt recunoscut inclusiv de șeful statului, care dădea vina pe Guvern. În același timp, presa susținea că șeful statului înțelegea prin integrare europeană schimbarea manualelor de istorie, gest criticat de societatea civilă și de profesori.
Ministrul de atunci al Educației respingea criticile acestora, susținând că manualele de fapt sunt importante „pentru o țară multietnică, așa cum este Republica Moldova”, deși reprezentanții mediului universitar criticau propaganda adusă guvernării comuniste de după 2001, prezentă în aceste manuale.
Istoricii și profesorii au ieșit în stradă de mai multe ori pentru a cere retragerea manualelor și a politicii educaționale propuse de PCRM
„Președintele a supus unei critici dure Guvernul pentru coordonarea ineficientă la nivel național a activităților întreprinse în procesul de implementare a Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană. Șeful statului a regretat faptul că în prezent integrarea europeană rămâne a fi un car tras de racul, broasca și o știucă, nefiind asigurată conlucrarea între toate structurile executive în vederea armonizării eforturilor de integrare”, se arăta într-un comunicat al Președinției.
„Ziarul de Gardă” a scris în acea perioadă că „afacerea manualelor” era una realizată cu încălcarea legii, făcută fără concurs și în secret, lucru parțial admis de procurori. Dosarul însă bătea pasul pe loc, scriau jurnaliștii, din cauza implicării în această chestiune a viceprim-ministrului de atunci, Valerian Cristea.
Cu toate acestea, guvernarea a reușit să reia parțial finanțarea externă, fiind încheiate noi acorduri cu FMI și Banca Mondială. În același timp, corupția, climatul investițional negativ și problemele înregistrate în cazul libertății mass-mediei și respectării drepturilor omului erau restanțele prezente de ani buni în rapoartele Comisiei Europene.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.