Italia intensifică campania de vaccinare în rândul adolescenţilor înainte de începerea anului şcolar

Italia intensifică campania de vaccinare în rândul adolescenţilor înainte de începerea anului şcolar


Guvernul italian a cerut regiunilor să acorde prioritate vaccinărilor anti-COVID-19 pentru grupa de vârstă 12-18 ani, într-un efort de a extinde campania de imunizare înainte de reînceperea anului şcolar şi a activităţilor sportive în întreaga ţară, scrie Agerpres.
 

Într-o scrisoare adresată guvernatorilor regionali, comisarul special al guvernului pentru COVID-19 Francesco Paolo Figliuolo a cerut miercuri regiunilor să vaccineze adolescenţii fără ca aceştia să solicite o programare.

„Pentru a accelera vaccinările în rândul tinerilor cu vârste între 12 şi 18 ani, ar trebui să le acordaţi prioritate chiar dacă nu au programare”, a scris Figliuolo, spunând că noua regulă ar trebui să se aplice începând cu 16 august.

Cele 20 de guverne regionale din Italia se află în prima linie în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru organizarea şi efectuarea vaccinărilor.

Aproximativ 40% din cei circa 4,6 milioane de italieni cu vârsta sub 19 ani au primit cel puţin o doză de vaccin şi aproximativ 23% sunt pe deplin vaccinaţi, arată ultimele date guvernamentale.

Vaccinurile Moderna şi Pfizer sunt singurele vaccinuri anti-COVID-19 aprobate pentru adolescenţi în Italia.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Italia: Sicilia declară stare de urgenţă pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

Italia: Sicilia declară stare de urgenţă pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

Italia: Badantele ar putea rămâne fără locul de muncă dacă nu se vaccinează

Italia: Badantele ar putea rămâne fără locul de muncă dacă nu se vaccinează

Coronavirus: Permis de sănătate obligatoriu în Italia, din data de 6 august

Coronavirus: Permis de sănătate obligatoriu în Italia, din data de 6 august

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist
  • 2
    Scopul autorităților în privința emigranților: Până-n 2025, 25% dintre moldovenii aflați în străinătate să își dorească să revină acasă și 50% din cei reveniți să fie reintegrați cu succes
  • 3
    Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni
  • 4
    647 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Șapte sunt de import
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.