Ambasada Rusiei la Chișinău, despre vizita lui Kozak: „Oaspetele rus s-a întâlnit și cu conducerea BECS”. Declarația lui Dodon

Ambasada Rusiei la Chișinău, despre vizita lui Kozak: „Oaspetele rus s-a întâlnit și cu conducerea BECS”. Declarația lui Dodon

Dmitrii Kozak s-ar fi întâlnit și cu liderii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor după întrevederea avută cu Maia Sandu. Despre asta a comunicat diplomația rusă de la Chișinău. Ambasada însă nu a oferit detalii despre subiectele concrete care au fost puse în discuție cu conducerea BECS. Nici Igor Dodon, care a publicat ulterior un mesaj la subiect nu a fost prea explicit.

„În timpul șederii sale în capitala Moldovei, oaspetele rus a avut, de asemenea, o scurtă întâlnire cu conducerea Blocului comuniștilor și socialiștilor pe o serie de aspecte ale agendei bilaterale”, se arată în mesajul ambasadei.

Pe pagina de telegram al lui Igor Dodon au apărut informații asemănătoare.

Publicitate

„Discuțiile s-au axat pe subiecte ce țin de relațiile bilaterale moldo-ruse, pornind de la experiența și aportul important în dezvoltarea acestora, depuse de cei doi foști președinți ai Republicii Moldova, care au aprofundat parteneriatul strategic cu Federația Rusă.”

În același comunicat al ambasadei ruse se vorbește și despre cum au decurs discuțiile între șeful-adjunct al administrației președinției Federației Ruse și președinta țării, Maia Sandu.

„În timpul unei conversații constructive și binevoitoare cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut loc un schimb de opinii cu privire la o gamă largă de probleme în relațiile ruso-moldovenești. Printre subiectele de pe agenda negocierilor se numără cooperarea comercială și economică, cu accent pe furnizarea de produse agricole moldovenești pe piața rusă și gaze rusești către Republica Moldova, subiectul reglementării transnistrene. S-a ajuns la un acord privind dezvoltarea cooperării interdepartamentale.”

Dmitrii Kozak a ajuns miercuri, 11 august, la Chișinău. El a fost însoțit la Președinție de către ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. La întrevederea cu Maia Sandu au fost prezenți Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Vlad Kulminski, viceprim-ministru pentru Reintegrare, si alți membri ai Guvernului.

TE-AR PUTEA INTERESA: Prima declarație a lui Dmitrii Kozak, după întâlnirea cu Maia Sandu: „Rusia nu poate să se implice direct în conflictul transnistrean”

Amintim că fostul vicepremier rus și reprezentantul special al preşedintelui Vladimir Putin pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak, a fost numit de către Putin șef adjunct al administrației prezidențiale.

Din februarie 2020, Kozak  a fost numit noul negociator-şef pentru conflictul din estul Ucrainei într-un moment de relansare a procesului de pace. Anterior, acesta a fost responsabil de relațiile economice și comerciale ale Federației Ruse cu Republica Moldova.

 

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal