Prim-ministra Natalia Gavrilița locuiește într-o casă cu două niveluri din centrul Chișinăului. Locuința nu se regăsește în declarația de avere și interese personale a șefei Guvernului, scrie Ziarul de Gardă. Drept explicație, Gavrilița afirmă că aceasta ar fi casa părinților.
Natalia Gavrilița împreună cu familia sa locuiește într-o casă ce valorează milioane, situată în sectorul Centru al capitalei. Aceasta deși în declarația de avere figurează o altă locuință - un apartament de 52 de metri pătrați cumpărat în 1997 cu circa 275 de mii de lei.
Sursa foto: Ziarul de Gardă
Casa cu două niveluri aparține părinților prim-ministrei, notează ZdG. Aceasta a fost construită în perioada 2001-2005, procesul-verbal de recepție fiind semnat în luna septembrie 2005. Soții Catrinescu au procurat terenul în anul 2001.
Valeriu Catrinescu este acum, conform informațiilor publice, administrator al Institutului de Proiectare a Sistemelor de Gospodărire a Apelor „Acvaproiect”, care a devenit, între timp, o entitate privată, firma fiind fondată de SRL „Customagic”, care se prezintă ca fiind unul dintre lideri în vânzari a produselor alimentare pe piața din R. Moldova.
Datele publice arată că și mama actualei prim-ministre figurează în calitate de fondatoare sau cofondatoare la câteva companii, unele dintre care nu mai sunt însă active.
Bunul imobiliar nu apare nici în declarația de avere a Nataliei Gavrilița, nici a soțului său. Prin intermediul Anastasiei Taburceanu, purtătoarea sa de cuvânt, prim-ministra a transmis că bunul imobil în care locuiește din iunie 2019 nu a fost declarat pentru că „regimul de declarare pentru situația specifică, când persoana nu este nici beneficiar efectiv, nici nu deține bunul în temeiul unui act juridic, nu este reglementat expres”.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
