Primul dosar în cazul răpirii ex-magistratului ucrainean Ceaus, trimis în judecată. E vizat un bănuit, aflat în arest la domiciliu

Primul dosar în cazul răpirii ex-magistratului ucrainean Ceaus, trimis în judecată. E vizat un bănuit, aflat în arest la domiciliu

Urmărirea penală în dosarul de învinuire a unui cetățean moldovean, care a contribuit la răpirea fostului judecător ucrainean, Mykola Ceaus, în aprilie 2021, a fost încheiată. Mai mult, PCCOCS susține că dosarul a fost trimis în judecată.

 Urmărirea penală a fost exercitată, sub conducerea procurorilor PCCOCS, de către ofițerii de urmărire penală ai Direcției Generale Urmărire Penală, cu susținerea operativă a Inspectoratului Național de Investigații – ambele fiind din cadrul IGP al MAI.

Inculpatul are vârsta de 30 de ani și a făcut serviciul militar în forțele speciale naționale. Acesta muncea în Ucraina în calitate de agent de pază al unui local, atunci când în februarie curent a fost racolat de grupul de persoane, care au participat ulterior la activitățile infracționale.

Publicitate

Conform sarcinilor, după ce a revenit în Moldova, bărbatul ar fi cules mai multe informații despre domiciliul, modul de viață și itinerarele zilnice ale membrilor familiei fostului judecător ucrainean Ceaus, care le-a transmis comanditarilor. Ulterior, tot la instigarea organizatorilor, ar fi identificat mai multe imobile pe care le-ar fi închiriat, ar fi achiziționat trei mijloace de transport pe care le-ar fi pus la dispoziția autorilor crimei.

Persoanele cu care ar fi conlucrat și le-a pus la dispoziție bunurile menționate sunt din afara țării și au folosit mijloacele de transport inclusiv pentru a avea posibilitate să comită infracțiunea de răpire în privința a două persoane concomitent (fostul judecător și agentul său de pază) și cu scopul de a pune în dificultate procesul ulterior de investigații. Anterior, inculpatul a fost reținut și plasat în arest preventiv, începând din luna mai 2021.

Recent, acesta ar fi încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii PCCOCS, astfel încât acum, odată cu diminuarea riscurilor invocate anterior, continuă să fie cercetat penal în arest la domiciliu, sub supravegherea poliției, cu aplicarea unui șir de măsuri restrictive.

Prezenta cauză a fost disjunsă din dosarul de bază, ce-i vizează pe restul figuranților, cu privire la care investigațiile sunt în continuă desfășurare. Este de menționat că, în acest dosar penal, procurorii au adresat autorităților din Ucraina mai multe cereri de comise rogatorie, corespunzător etapelor de avansare a investigațiilor coroborate cu informațiile expuse publicului larg.

Până la moment, însă, procurorii din Ucraina nu au venit cu o reacție oficială. Potrivit legii penale a Republicii Moldova, răpirea a două sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la șase la 10 ani.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal