Deputat BCS, despre modificarea Legii Procuraturii: Poate fi numită „Legea Stoianoglo”. Cum va fi demis? Iată răspunsul (FOCUS)

Deputat BCS, despre modificarea Legii Procuraturii: Poate fi numită „Legea Stoianoglo”. Cum va fi demis? Iată răspunsul (FOCUS)

Inițiativa legislativă a deputaților PAS prin care se propun modificări la Legea cu privire la Procuratură așa încât să fie evaluată activitatea procurorului general a stârnit replici acide în rândul opoziției. „Poate fi numită ușor legea Stoianoglo”, spune deputat BCS Elena Bodnarenco. Care întreabă autorii proiectului cum va fi demis actualul procuror general. Răspunsul nu s-a lăsat așteptat.

„Legea poate ușor să fie numită „Legea Stoianoglo”. Spuneți care va fi scenariul pentru procurorul general actual: o să primească calificativul „eșuat” la evaluarea performanțelor, ori o să-i fie porntit proces penal pentru eliberarea lui din funcție?”, întreabă deputata Elena Bodnarenco.

„Nu mă întrebați pentru că nu sunt eu în măsură să decid. Putem să admitem că va primi calificativul „excelent”, a răspuns Litvinenco.

„Și ce faceți dacă obține „excelent”? O să conlucrați în viitor?”, continuă deputata comunistă. „Îi dăm medalie probabil. Găsim”, spune în replică Litvinenco. 

Amintim că la ședința din 13 august se esupune votului în primă lectură modificările la Legea cu privire la Procuratură. Aceasta prevede evaluarea activității procurorului general odată în an și prevede căi de demitere a acestuia, inclusiv prin inițierea unei cauze penale în raport cu procurorul general.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.