Peste 20 de obiecte explozive au fost neutralizate de geniștii Armatei Naționale în raionul Anenii Noi

Peste 20 de obiecte explozive au fost neutralizate de geniștii Armatei Naționale în raionul Anenii Noi


Geniştii Armatei Naţionale au lichidat circa 22 de obiecte explozive de diferite tipuri în localitatea Șerpeni din raionul Anenii Noi. Echipa Batalionului geniu „Codru” a intervenit sâmbătă, 14 august. Toate obiectele datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și au fost nimicite în condiții de maxima siguranță.

Potrivit comandantului unității, colonel Gheorghe Racu, în urma cercetării terenului, geniștii militari au depistat 22 de obiecte explosive, printre care: o bombă de aruncător calibru 82 mm, o grenadă de mână RPG-40, două grenade de mână M -39, șase grenade de mână F 1 și 12 grenade de mână RG-42.
Serviciul geniu al Armatei Naţionale face apel către populaţia Republicii Moldova privind modul de comportare în cazul descoperirii unor elemente de muniţie.
În asemenea situaţii, Serviciul îndeamnă anunțarea imediată  a autorităţilor locale, care vor solicita, la rândul lor, intervenţia grupelor de deminare în zonele respective.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Circa 50 de obiecte explozibile, lichidate de geniștii Armatei Naționale, în primele trei luni ale anului 2021

Circa 50 de obiecte explozibile, lichidate de geniștii Armatei Naționale, în primele trei luni ale anului 2021

Găsite în câmp, în timpul lucrărilor agricole: 14 obiecte explozive au fost neutralizate de geniști în ultimele 10 zile

Găsite în câmp, în timpul lucrărilor agricole: 14 obiecte explozive au fost neutralizate de geniști în ultimele 10 zile

Peste 2.000 de obiecte explozive, depistate anul trecut în Chișinău și mai multe raioane din țară

Peste 2.000 de obiecte explozive, depistate anul trecut în Chișinău și mai multe raioane din țară

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic
  • 2
    Dumitru Pulbere revine temporar în cadrul CSP. Curtea Constituțională a suspendat decretul președintei Sandu
  • 3
    Svetlana Balmuș a câștigat concursul organizat de Președinție pentru selectarea membrului CSP din rândul societății civile
  • 4
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.