Președintele Joe Biden și-a justificat decizia de retragere a trupelor din Afganistan, menționând că nu o regretă și că nu va da înapoi. Șeful statului american a explicat că nu le poate cere soldaților americani să lupte la nesfârșit în războiul civil al altora, informează digi24.ro.
„Am cheltuit peste un trilion de dolari. Am antrenat o forță militară afgană de aproximativ 300.000 de oameni, incredibil de bine echipată. O forță mai mare ca mărime decât forțele militare ale multora dintre aliații noștri din NATO. Le-am oferit toate pârghiile de care ar putea avea nevoie. Le-am plătit salariile, am asigurat întreținerea forței lor aeriene, ceva ce talibanii nu au”, a declarat Biden.
„Le-am dat toate șansele să își determine propriul viitor. Nu am putut să le oferim însă și voința de a lupta pentru acel viitor. Există câteva unități și soldați afgani foarte curajoși și capabili din forțele speciale, dar dacă Afganistanul nu este capabil să opună acum o rezistență reală talibanilor, nu fi vor fi șanse nici într-un an, nici în cinci ani sau în 20 de ani de prezență americană acolo”, a adăugat șeful Casei Albe. Dacă am fi continuat să ne menținem trupele acolo nu ar fi fost nicio diferență”, susține Biden.
Între timp, China a fost prima putere internațională care a recunoscut, practic, noua putere de la Kabul. Beijingul a transmis că respectă „voința și alegerea” poporului afgan și speră că talibanii vor putea pune în aplicare promisiunile legate de faptul că „va asigura tranziția lină a situației din Afganistan”.
Rusia, în schimb, nu se grăbește să facă acest pas. Trimisul special al președintelui rus Vladimir Putin pentru Afganistan a explicat că decizia va depinde de comportamentul talibanilor. „Vom urmări cu atenție cât de responsabil vor guverna țara în viitorul apropiat. Drept urmare, conducerea rusă va trage concluziile necesare și va lua o decizie”, a transmis Zamir Kabulov.
Vezi și aceste știri

Soarta monumentului Regina Maria la Chișinău. Ce spune directorul Consiliului Monumentelor de For Public

DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record: Care este impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii (EMISIUNE)

Pre-Vetting: Doi candidați pentru funcția de membru CSM, propuși de Parlament, nu au promovat evaluarea, iar altul s-a retras din concurs
Advertoriale

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”
