Șase săptămâni de închisoare pentru că nu a purtat mască. Un britanic, reținut în Singapore

Șase săptămâni de închisoare pentru că nu a purtat mască. Un britanic, reținut în Singapore
Foto: simbol/ The Jakarta Post

Un tribunal din Singapore a condamnat miercuri un bărbat britanic la șase săptămâni de închisoare, a informat presa locală, după ce a încălcat în mod repetat protocoalele coronavirusului prin refuzul de a purta o mască de față în public.

Benjamin Glynn, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit vinovat de patru acuzații, după ce nu a purtat o mască într-un tren, în luna mai, a provocat un scandal în fața instanței și a folosit cuvinte de amenințare pentru funcționarii publici.

Anterior anunțării sentinței, Glynn a fost supus unei evaluări psihiatrice la cererea judecătorului, ca urmare a conduitei și remarcilor sale în instanță, transmite G4media

Miercuri, el a cerut instanței să renunțe la ceea ce el numea „acuzații ilegale” și a cerut returnarea pașaportului pentru a se putea întoarce în Marea Britanie. Glynn a spus în fața instanței că se simte „complet înșelat”, el știind că este scutit de legile din Singapore privind purtarea măștii.

Singapore și-a ținut sub control focarele de coronavirus, în parte datorită aplicării extrem de stricte a măsurilor anti-COVID.

În februarie, un tribunal din Singapore l-a condamnat pe un britanic la două săptămâni de închisoare după ce s-a strecurat afară din camera sa de hotel pentru a-și întâlni logodnica care se afla în altă cameră de hotel.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Singapore propune un plan de relaxare: Cazurile de COVID-19 nu vor mai fi numărate

Singapore propune un plan de relaxare: Cazurile de COVID-19 nu vor mai fi numărate

De'afară pentru țară: Moldoveanul Cristian Cartofeanu, stabilit în Singapore, vorbește despre experiența studiilor peste hotare

De'afară pentru țară: Moldoveanul Cristian Cartofeanu, stabilit în Singapore, vorbește despre experiența studiilor peste hotare

#prieteniiAGORA: Ion Bodnari, inginer maritim: Când am ajuns la prima navă în Singapore, mi-a părut un OZN, dar asta era calea pe care am ales-o

#prieteniiAGORA: Ion Bodnari, inginer maritim: Când am ajuns la prima navă în Singapore, mi-a părut un OZN, dar asta era calea pe care am ales-o

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Cum se aplică compensațiile pentru cei cu consum „zero” sau foarte mic de energie în anul trecut. Spătari: Căutăm soluția
  • 3
    Prețul primei de asigurare medicală în formă fixă ar putea crește de trei ori. Cine poate beneficia de reduceri și cât vor achita salariații
  • 4
    Deputatul Dan Perciun și ministrul Marcel Spatari, despre compensațiile la energie: Bugetul e de 5 miliarde, iar înregistrările numără 700 mii de familii (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.